Reclamă
Reclamă

Joia aceasta, cântăreața Lady Gaga a suferit un accident pe scena din Las Vegas, în timpul unui spectacol. Se pare că accidentul s-a produs în timp ce artista dansa cu un fan, iar ea încerca să își înconjoare picioarele în jurul său. Băiatul și-a pierdut echilibrul, iar cei doi au căzut unul peste altul de pe scenă.

Cu toate că și Gaga a fost rănită, imediat ce s-a ridicat,prima ei grijă a fost să vadă dacă băiatul este în regulă și are nevoie de îngrijiri medicale. De asemenea, ea a ținut să îl asigure că nu este vina lui și ca nu este deloc deranjată de acest incident, cerându-i să nu se învinovățească pentru cele întâmplate.

După nefericitul accident, artista a ținut să își informeze fanii despre starea ei de sănătate. Aceasta a postat pe contul său oficial de Instagram o radiografie a mâinii sale, în timp ce arăta semnul „OK”.

Reclamă

Conform declarațiilor cântăreței, imediat ce și-a terminat performanța de joi a fost nevoită să își facă o radiografie completă a corpului. În urma acestei investigații, s-a dovedit că Lady Gaga este în regulă, iar căzătura nu i-a cauzat nici o problemă.

Reclamă
Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro