Jessie J trece prin momente cumplite.

Artista le-a dezvăluit tuturor, cu lacrimi în ochi, faptul că a pierdut sarcina. Durerea celebrei cântărețe internaționale a fost cu atât mai mare cu cât nici măcar nu apucase să anunțe nimic legat de faptul că va deveni mămică.

Celebra cântăreață a declarat că la început acestei săptămâni, după un control medical i s-a spus că nenăscutul nu mai are puls. Jessie J a explicat în urmă cu ceva vreme, că ea a decis să aibă un copil pe cont propriu, pentru că este tot ce și-a dorit vreodată și viața este scurtă. Jessie J a postat o fotografie cu ea însăși ținând un test de sarcină pozitiv: „Să rămân însărcinată a fost un miracol în sine și o experiență pe care nu o voi uita niciodată și știu că voi avea din nou”.

 Lacrimi și durere pentru Jessie J. Artista a pierdut sarcina: „Tristețea e copleșitoare!
Instagram

 Tristețea este copleșitoare după pierdere

„Ieri dimineață râdeam cu un prieten care m-a întrebat…cum am de gând să țin concertul meu în LA mâine seară, fără a spune întregii audiențe că sunt gravidă. Ieri după-amiază mă temeam numai la gândul de a ține un concert fără să plâng…

După ce am mers la a 3-a ecografie și mi s-a spus că nu se mai aud bătăile inimii. În această dimineață, simt că nu am niciun control asupra emoțiilor mele. Aș putea ajunge să regret postarea acestei întâmplări. Sau poate că nu. Nu știu. Vreau să fiu sinceră și adevărată și să nu ascund ceea ce simt. Merit acest lucru. Vreau să fiu cât mai eu însămi în acest moment. Sunt încă în stare de șoc … Este cel mai ciudat sentiment din lume.” a declarat Jessie J pe contul său de Instagram.

În ciuda experienței traumatizante, Jessie J și-a ținut în continuare concertul programat miercuri seara. Totul, ca o modalitate de a face față problemelor. În cele din urmă, chiar dacă tristețea este copleșitoare, Jessie a scris că a vrut să declare public noutățile pentru că știe că nu este singură și că milioane de femei din întreaga lume au simțit această durere sau poate chiar și mai rău.