Reclamă

Iubita fotbalistului Cristi Manea a primit o veste minunată. Fratele tinerei, care a încercat să omoare un tânăr și pe care l-a lăsat fără un picior, a fost eliberat din pușcărie. 

Familia Deaconescu s-a reîntregit

Flavius, fratele Irinei a fost eliberat din închisoare cu doi ani mai devreme pentru bună purtare. Judecătorii au admis cererea de liberare formulată de condamnat, deținut în penitenciarul Târgu Jiu.

În același context, magistrații au dispus ca Flavius să se prezinte la Serviciul de Probațiune Gorj. Bărbatul are obligația de a primi vizitele persoanelor desemnate cu supravegherea, de a anunța orice deplasare care depășește cinci zile și schimbarea locuinței. Totodată, are îndatorirea de a comunica schimbarea locului de muncă și de a oferi informații despre mijloacele de existență.

Lacrimi de fericire în familia Irinei Deaconescu! Care este motivul bucuriei
Social media

Faptele care l-au incriminat pe Flavius

Fratele Irinei a fost condamnat inițial la cinci ani de pușcărie. Bărbatul a fost cercetat de tentativă de omor. După ce victima căreia i s-a amputat piciorul a contestat decizia, pedeapsa s-a majorat la șase ani și opt luni.

„Admite în parte acțiunea civilă promovată de partea civilă C.V.I. și obligă inculpatul la plata echivalentului în lei la data plății a sumei de 50.000 de euro. Valoarea reprezintă daune morale și suma de 650 lei reprezentând prestație periodică lunară, începând cu data producerii infirmității fizice permanente, respectiv 1 februarie 2018”, au hotărât judecătorii în dosarul cu pricina.

Inclusiv anul trecut a primit o condamnare, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. De la 6 ani și 8 luni, cumnatul lui Cristi Manea a ajuns la 6 ani și 11 luni, în regim de retenție.

Mai mult, magistrații au decis ca Flavius să nu aibă voie în cluburi, restaurante și alte localuri în care se consumă băuturi alcoolice. În prealabil, i s-a interzis dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice.

Flavius a încercat de mai multe ori să fenteze judecătorii. Aceștia au cerut anterior ca bărbatul să fie adus cu forța în sala de judecată.


Reclamă

Share.

21 de ani, absolventă a Facultății de Jurnalism și științe ale comunicării din Iași, a trecut prin pepiniera de jurnaliști a revistei " Opinia studențească ", însă totuși novice în presă, își dorește o carieră de jurnalist și să aducă oamenilor știri de calitate. De asemenea, își propune să pună în aplicare integritatea și etica acestei meserii

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro