Reclamă

Starea de urgență ne obligă să ne ”gospodărim” în căminul propriu, dat fiind faptul că saloanele de înfrumusețare sunt închise. Așa s-a întâmplat și în cazul unei tinere care a decis să-ți vopsească părul de una singură, în propria locuință.

Tânăra pe nume Estelle a decis că este cazul să își reîmprospăteze culoarea părului, folosind o vopsea de păr obișnuită. Aceasta era conștientă de faptul că este alergică așa că a urmat intrucțiunile de pe ambalajul vopselei…și nu prea. Aceasta a aplicat puțină vopsea pe mână pentru a o testa și pentru a vedea dacă reacționează în vreun fel pielea, însă, nu a așteptat cele 48 de ore esențiale, ci doar 30 de minute.

La un pas de moarte

Nu mult timp a trecut după ce și-a aplicat vopseaua pe păr, că a început să simtă disconfort la nivelul scalpului. Simțea mâncărimi și începea să se umfle. Estella nu a stat pe gânduri și s-a dus la faracie pentru a cumpăra antihistaminice, luându-le conform indicațiilor medicului și s-a culcat în speranța că dimineața va redeveni la normal. A doua zi a avut un șoc, căci tot capul era foarte umflat, nu mai putea respira, iar scalpul o ustura cumplit.

„Nici nu mai puteam să respir şi capul semăna cu un bec uriaş!”, spune tânăra.

Văzând faptul că lucrurile merg din rău în mai rău, a apelat la serviciul de urgență. Acolo i s-a administrat imediat un tratament șoc cu adrenalină.

Și-a petrecut o noapte în spital, iar a doua zi dimineața se simțea mai bine. Tânăra a rămas cu traume și cu semne care nu o vor face să uite această perioadă neagră din viața ei. Și-a făcut povestea publică în speranța că poate ajuta și alte tinere.


Reclamă

Share.

Mihaela are 22 de ani. A absolvit studiile la Facultatea de Litere, „Universitatea București” și activează în domeniu de 3 ani, lucrând la mai multe publicații.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro