La ce oră vor fi virate pensiile pe card în luna iunie 2025
Pensionarii care și-au ales varianta viramentului bancar pentru încasarea pensiei trebuie să mai aștepte câteva zile până când banii vor ajunge în conturile lor. Pentru luna iunie 2025, pensiile vor fi virate pe card în data de 12 iunie, iar în cel mai rău caz pe 13 iunie. Întrucât ambele zile sunt lucrătoare – joi și vineri – nu se anunță întârzieri din cauza calendarului.
Pensionarii așteaptă cu nerăbdare ca pensiile pentru luna iunie 2025 să le fie virate pe card. Iată care este ora la care are loc transferul.
Potrivit calendarului stabilit de Casa Națională de Pensii, aproximativ 2,5 milioane de români urmează să primească pensiile prin virament bancar în această perioadă. Ora exactă la care apar banii în conturi depinde de banca fiecăruia. De exemplu, CEC Bank procesează plățile încă din prima parte a zilei, în timp ce alte bănci mari precum BCR, BRD, Banca Transilvania și Raiffeisen Bank trimit banii după ora 14:00.
În unele cazuri, mai rare, operațiunea de procesare se poate realiza chiar și la ora 18:00, ceea ce înseamnă că pensionarul va vedea banii în cont abia dimineața următoare.
Tot în iunie, dar pe 20, urmează să fie virate pensiile și pentru cei care trăiesc în afara țării. Această categorie de pensionari, aflată în diaspora, își primește drepturile bănești prin intermediul Citibank, exact la data stabilită: 20 iunie 2025.
Pe de altă parte, cei care nu au optat pentru virament și primesc pensia prin Poșta Română trebuie să țină cont de calendarul de livrare al poștașilor. Potrivit Casei Naționale de Pensii Publice, distribuirea pensiilor prin mandat poștal se face în intervalul 3–15 iunie 2025.
„Plata pensiilor prin Poștă se face conform convenției încheiate între Casa de Pensii și Poșta Română. Chiar dacă pensionarii ar prefera să primească toți banii în aceeași zi, acest lucru nu este posibil, pentru că poștașii urmează un calendar de distribuție, ei nu pot ajunge la toate adresele într-o singură zi”, a explicat șefa CJP Iași, citată de ziaruldeiasi.ro.
Deși termenul-limită oficial pentru distribuirea pensiilor prin Poștă este 15 iunie 2025, această zi pică sâmbătă, iar cu o zi înainte, pe 14 iunie, e tot zi nelucrătoare. În acest context, există șanse mari ca toți beneficiarii să primească sumele până pe 13 iunie. Astfel, calendarul va fi respectat, fără decalaje, iar cei care primesc pensia prin poștaș pot sta mai liniștiți.
Sistemul de distribuție prin Poșta Română este valabil pentru pensionarii care nu au optat pentru card și presupune livrarea directă la domiciliu. Din acest motiv, data la care ajunge pensia diferă de la o zonă la alta. Nu toți primesc în aceeași zi, chiar dacă plățile sunt procesate la timp. Poștașii acoperă zilnic un anumit număr de adrese, iar acest lucru presupune o împărțire etapizată pe toată durata intervalului anunțat.
Pentru cei care au ales viramentul bancar, diferențele de oră pot crea confuzii. Unii pensionari observă că vecinii au primit deja banii în cont, în timp ce lor nu le-a intrat nimic. Explicația stă în orarul de procesare specific fiecărei bănci. În timp ce unele instituții bancare rulează automat viramentele încă de la primele ore ale dimineții, altele au un interval de transfer stabilit după-amiaza.
„Există situații în care procesarea plăților să fie realizată la ora 18:00, astfel banii vor ajunge în cont în dimineața următoare”, notează publicația newsweek.ro, făcând referire la întârzieri punctuale din partea unor bănci.
Important de menționat este că aceste întârzieri nu se datorează Casei Naționale de Pensii, ci exclusiv fluxului intern de procesare al băncii alese de beneficiar. Așadar, dacă pensionarii observă că banii nu sunt vizibili în cont în prima parte a zilei, acest lucru nu înseamnă neapărat că a apărut o problemă.
Totodată, data de 12 iunie este momentul de referință pentru cei mai mulți beneficiari. Aceștia pot verifica începând de dimineață soldul contului, iar în funcție de bancă, sumele pot deveni disponibile chiar înainte de prânz. Pentru cei care folosesc aplicații mobile, verificarea este rapidă și le permite să evite deplasările inutile la bancomat.
În paralel, sistemul de distribuție prin Poștă rămâne în continuare activ pentru sute de mii de pensionari din zone rurale sau pentru cei care nu folosesc carduri. Calendarul național este același peste tot, însă livrarea la domiciliu depinde de traseul poștașului și de volumul de muncă din fiecare localitate.





