Sari la conținut
Ultimele știri
Monden

La ce alimente a renunțat Andreea Berecleanu pentru a avea o silueta de invidiat

  • Publicat:
  • 3 minute de citit
La ce alimente a renunțat Andreea Berecleanu pentru a avea o silueta de invidiat
Colaj Substantial

Andreea Berecleanu este una dintre cele mai îndrăgite prezentatoare  de știri. Aceasta a lăsat Observatorul de la Antena 1 și s-a mutat la Prima TV. La 47 de ani, aceasta are o siluetă armonioasă pe care multe domnișoare ar fi invidioase. Ea respectă câteva reguli simple prin care se menține în formă.

Andreea Berecleanu este o persoană activă căreia îi place să facă mișcare. Pe lângă activitățile zilnice, merge la sală și are nevoie de o alimentație corectă și nutritivă. În acest fel, prezentatoarea alege mâncărurile simple, fără grăsimi și cu un gust delicios.

Preferă mâncarea de tip mediteraneean, iar când pleacă într-o vacanță, încearcă bucatele locului. De cele mai multe ori, alimentația sa este compusă din pește, fructe de mare, multe legume, paste integrale și salate. O dată pe săptămână consumă carne, dar și pâine.

„Mie îmi place mâncarea, dar să fie simplă, mediteraneeană. Evit sosurile, mă refer la cele îngroșate cu rântaș din mâncarea românească. Aș putea să am un prânz cu bucurie dacă aș înmuia o bucățică de baghetă cu puțin ulei de măsline. Iar dacă sunt în vacanță în locuri exotice, pot face excepție. Pentru că îmi doresc să descopăr cultura unei țări inclusiv prin gastronomie. Apoi, vinul… aici e o poveste. Căci, pâinea și vinul sunt coordonatele ritualului inițial. Pâinea care s-a transformat în corpul lui Iisus și vinul în sângele lui. Vinul reprezintă echilibrul perfect între natura umană și produsele pământului.”, a spus Andreea Bereclanu într-un interviu pentru Unica.

Sursa foto: Social Media

Ce spune Andreea Berecleanu despre operațiile estetice

Prezentatoarea este căsătorită cu medicul estetician Constantin Stan. Aceasta a putut să afle multe informații despre domeniu și are o părere avizată, bazându-se pe tot ceea ce cunoaște. Andreea Berecleanu consideră că între pacient și medic este nevoie de o relație bună, în care comunicarea să predomine. Este de acord cu orice tip de intervenție, atât timp cât nu deformează persoana și se merge pe linia de natural.

„E mult de discutat pe tema asta. După 10 ani alături de unul dintre cei mai buni chirurgi ai lumii și având șansa să cunosc și alți specialiști în chirurgia și medicina estetică, tot de top, pot spune că am o părere avizată și fermă. Pacienții trebuie ascultați de către medic, dar mai ales invers. Atunci când ai ajuns la un medic, trebuie să ai deplină încredere în îndrumarea lui medicală, trebuie să te informezi bine asupra competenței profesionale și să ceri și alte rezultate, similare. Pacienții au tot dreptul să facă orice alegere își doresc, dacă ea rezolvă un complex fizic sau funcțional. La fel de bine cum cred că trebuie respectate proporțiile, indiferent de ce parte a corpului vorbim, la fel și estetica finală. Din păcate, în România, încă mai trebuie multă educație în acest domeniu. Au existat multe persoane cunoscute care au fost promovate ca transformări reușite, ele fiind doar transformate dramatic. În ultima perioada însă, observ că multe persoane își doresc rezultate naturale.”, a mai spus Andreea Berecleanu.

Te-ar putea interesa și

Citește mai multe în Monden