După câteva luni extrem de grele pentru oameni și foarte dificile pentru medici, avem o veste bună.

Rata de infectare cu COVID-19 a ajuns în sfârșit sub 6 la mia de locuitor, în București. Rata de infectare din ultimele luni, a fost foarte îngrijorătoare. Numărul de decese pare să scadă împreună cu rata incidenței. Direcția de Sănătate Publică București, declară că incidența cazurilor din Capitală a ajuns, sâmbătă aceasta, 20 noiembrie, la cifra de 4,05 de cazuri la mia de locuitori. Rata de infectare scade în fiecare zi. Și sperăm să se mențină așa.

La cât a ajuns rata de infectare în București. E vestea pe care toți locuitorii Capitalei o așteptau
Pinterest

Va veni și valul 5?

Această perioadă rece este foarte favorabilă răspândirii virusului SARS-COV-2. De aceea trebuie să avem mare grijă în continuare și să respectăm toate măsurile impuse de Guvern.

„În Marea Britanie este o tendință de creștere a numărului de cazuri și nu vreau să uităm că suntem în plin sezon rece. Iarna se apropie și oamenii vor sta din ce în ce mai mult în spații închise, vor interacționa din ce în ce mai mult, aerisirea încăperilor se va face mai puțin, iar riscul de infectare evident că va crește, deci nu suntem sub nicio formă într-o perioadă care din punct de vedere al condițiilor epidemiologice să fie în favoarea noastră, ci dimpotrivă”, a declarat Valeriu Gheorghiță la Digi24.

Campania de vaccinare trebuie să continue la un ritm cât mai ridicat

În momentul de față, vaccinarea este singura soluție pentru a reveni la o viață normală. Vaccinarea este cea care ne va asigura o stabilitate epidemiologică și pentru următoarele luni. Este soluția care ne poate scăpa de încă un val și de mai multe decese. Ca să putem trece cu bine peste această epidemie și să ne ferim de un următor val de îmbolnăviri și decese, rata vaccinării trebuie să ajungă măcar la 70% din populația tării. Din păcate suntem destul de departe de restul Europei de Vest, care a atins de mult acest prag al vaccinărilor.