Anii au trecut, însă Saveta Bogdan nu îi resimte. Artista a împlinit în acest weekend 76 de ani, dar se simte ca la 20 și își dorește să bifeze încă multe aniversări de acum înainte. Artista a petrecut așa cum se cuvine, a avut invitați, pe care i-a așteptat cu masa întinsă, plină de preparate delicioase.

Saveta Bogdan a împlinit 76 de ani și a marcat momentul așa cum se cuvine. Artista a primit numeroase mesaje de „La mulți ani!” și a petrecut alături de persoanele apropiate. În ciuda anilor, cântăreața are multă energie, este ancorată în diverse activități, iar ritmul alert al vieții de artist o menține încă tânără.

„Eu am ieșit acum să fac niște cumpărături că am niște musafiri care vin pe la ora 15.00. Mă simt foarte bine, ca la 20 de ani. Mie nu îmi vine să cred când au trecut anii ăștia. Faptul că am activitate, cânt, umblu, circul, Dumnezeu mă ține sănătoasă…Și fratele meu, sora mea din Italia, au fost foarte mulți care mi-au urat. De azi dimineața sună, de la 4, încontinuu, nici nu am putut să dorm”, a declarat Saveta Bogdan, în cadrul unei emisiuni de televiziune.

La 76 de ani, ca la 20! Cum și-a sărbătorit Saveta Bogdan ziua de naștere. „Nu îmi vine să cred când au trecut anii ăștia…”
Social media

Cum și-a sărbătorit Saveta Bogdan ziua de naștere?

Saveta Bogdan s-a pregătit cum se cuvine pentru ziua sa de naștere. Artista s-a trezit de dimineață și a început pregătirile. Aceasta și-a așteptat invitații cu tot felul de preparate delicioase și a fost răsfățată la rândul ei.

Din păcate, în acest an, Saveta Bogdan nu a putu să aibă alături pe toată lume, din cauza contextului pandemic actual, însă s-a bucurat de invitați și a avut grijă ca totul să fie perfect.

„Acum ziceam să le fac o limbă de vacă, am tăiat-o și vreau să o fac cu măsline. Am o ciorbă. Fratele meu o să vină, am o vecină care mă iubește foarte tare, o să vină și ea. N-am invitat foarte multă lume pentru că nu vor oamenii să vină din cauza virusului ăsta.”, a mai spus Saveta Bogdan.