Kremlinul a declarat miercuri că lansarea unei rachete balistice intercontinentale de către China este un „drept suveran” al Beijingului, relatează agenția EFE, preluată de Agerpres. Purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, a afirmat într-o conferință de presă că „este un drept suveran al Chinei, care își consolidează potențialul militar, iar noi îl respectăm.”
Peskov a adăugat că Moscova desfășoară „schimburile de informații necesare” cu Beijingul, inclusiv prin intermediul Ministerelor Apărării ale ambelor țări. Testul balistic chinez a fost efectuat de Armata Populară de Eliberare (APE) care a lansat o rachetă balistică intercontinentală, ce transporta un focos exploziv, la ora locală 8:44 (00:44 GMT), amerizând în apele Pacificului, conform coordonatelor stabilite anterior.
Testul este primul de acest fel efectuat de China după 44 de ani, urmărind să „testeze performanța armelor sale și eficacitatea pregătirii sale militare”, conform Ministerului chinez al Apărării. Acest eveniment coincide cu tensiunile intensificate din regiune, mai ales cu Taiwanul și în zona Mării Chinei de Sud, unde incidentele între navele militare chineze și filipineze sunt tot mai frecvente. De asemenea, testul are loc în contextul recentei reuniuni a alianței Quad, ce include SUA, Japonia, India și Australia, axată pe consolidarea cooperării în regiunea Indo-Pacifică.
Experții militari punctează că scopul testului cu racheta balistică ar fi evaluarea fiabilității rachetelor intercontinentale chineze. Analistul militar Song Zhongping, citat de South China Morning Post, afirmă că „au lansat racheta către o anumită zonă pentru a verifica dacă poate finaliza respectiva traiectorie și dacă armata sa are o tehnologie matură și fiabilă.” El a mai adăugat că „racheta testată ar putea fi un DF-31 sau un DF-41 și lansarea ar putea încerca să descurajeze alte țări să exercite o constrângere nucleară asupra Chinei.”
Statele Unite estimează că armata chineză dispune de peste 500 de ogive nucleare și că acest arsenal s-ar putea dubla până în anul 2030.