Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj de condoleanțe Regelui Charles al III-lea, după moartea mamei sale, Regina Elisabeta a II-a.
„În numele poporului român și al meu personal, doresc să transmit Majestății Voastre, întregii Familii Regale și poporului britanic condoleanțe și compasiune pentru dureroasa pierdere suferită”, a transmis Iohannis.
Klaus Iohannis, mesaj către Regele Charles al III-lea
Șeful statului spune că Majestatea Sa Regina a fost un lider excepțional, care și-a servit țara cu devotament și responsabilitate desăvârșită. Iohannis a mai transmis că Regina Elisabeta a reprezentat un simbol al stabilității și un veritabil reper moral pentru întreaga lume.
„Cele șapte decade în slujba Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, precum și a întregului Commonwealth rămân în istoria umanității drept un reper și inspirație pentru noi toți și generațiile viitoare”, i-a transmis președintele României Regelui Charles al III-lea.
Regina Elisabeta a II-a a murit
Regina Elisabeta a II-a a fost cel de-al 40-lea monarh al coroanei Angliei, de la William Cuceritorul încoace. De asemenea, a fost și monarhul cu cea mai lungă domnie pe tronul Marii Britanii. Elisabeta a II-a a prins, la conducerea Marii Britanii, mai multe evenimente istorice, cum ar fi cel de-Al Doilea Război Mondial, Războiul Rece, dar și căderea Uniunii Sovietice.
Presa din întreaga lume a scris despre decesul Reginei Elisabeta a II-a. Aceasta s-a stins din viață joi, la reședința regală din Balmoral, în Scoția. Alături de Regină în ultimele clipe de viață, au fost alături cei 4 copii, dar și nepotul ei, prințul William. Ducesa de Cambridge a rămas la castelul Windsor cu prințul George, prințesa Charlotte și prințul Louis. Celălalt nepot al reginei, prințul Harry, s-a grăbit să ajungă și el la castelul Balmoral.
Regina Elisabeta a II-a va fi înmormântată peste 10 zile. Astăzi, sicriul reginei Elisabeta va fi depus la Catedrala din Edinburgh. Aici va rămâne timp de 24 de ore, pentru ca supușii scoțieni ai Casei Regale să îi aducă un ultim omagiu. Ulterior, trupul Reginei va fi transportat cu un tren regal la gara centrală a Londrei. Procesiunea sicriului de la Palatul Buckingham la Catedrala Westminster va avea loc trei zile mai târziu.