Alianţa Nord-Atlantică împlinește astăzi 71 de ani, moment în care se pune acces pe consolidarea securităţii la nivel regional şi global prin crearea condiţiilor pentru complementaritatea activităţilor desfăşurate împreună cu Uniunea Europeană, mai ales în momentele grele prin care trece o națiune întreagă. În acest context, președintele României a transmis un mesaj de mare importanță pentru români și pentru NATO.
„În prima duminică din luna aprilie, România sărbătoreşte Ziua NATO. În urmă cu 71 de ani, având ca fundament valorile comune ale libertăţii, democraţiei şi statului de drept, ţări de pe ambele ţărmuri ale Atlanticului au pus bazele unui proiect ambiţios, fără precedent. Statele fondatoare ale Alianţei şi-au asumat astfel responsabilitatea şi indivizibilitatea securităţii euroatlantice.
NATO a dovedit de-a lungul timpului şi capacitatea extraordinară de a se adapta şi de a evolua, caracteristici esenţiale pentru o organizaţie care se confruntă atât cu ameninţări clasice, cât şi hibride, provenind din multiple direcţii strategice. Alianţa Nord-Atlantică a făcut posibilă consolidarea securităţii la nivel regional şi global şi a creat condiţiile pentru complementaritatea activităţilor desfăşurate împreună cu Uniunea Europeană în domenii de interes comun pentru cele două organizaţii internaţionale”, transmite preşedintele în mesajul său.
Importanța NATO în lupta cu COVID
„Angajamentul SUA sporeşte consistenţa şi credibilitatea efortului colectiv de apărare a statelor membre ale Alianţei şi întăreşte securitatea europeană confruntată cu provocări semnificative, în special în zona de Est. În condiţiile dificile actuale create de pandemia de COVID – 19, cu extindere globală şi consecinţe dintre cele mai grave, NATO a luat măsuri rapide şi hotărâte pentru limitarea răspândirii virusului şi pentru reducerea riscurilor la adresa militarilor şi a civililor, astfel încât Alianţa să-şi poată îndeplini neîngrădit misiunile esenţiale asumate. Este vital ca în perioada care va urma, NATO să se poată concentra şi asupra celorlalte ameninţări şi provocări dinamice sau latente”, mai spune Iohannis.
România promite să fie un aliat puternic
„Avem pe teritoriul nostru, în Bucureşti şi la Craiova, structuri NATO deplin operaţionale – Unitatea NATO pentru Integrare a Forţelor, Comandamentul Multinaţional de Divizie Sud-Est şi Brigada Multinaţională Sud-Est – care întăresc postura de descurajare şi apărare a Alianţei în regiunea Mării Negre şi pe flancul estic în ansamblul său”, a declarat președintele României.
La aceste structuri NATO, se va adăuga o capabilitate de comandă şi control de nivel corp, pe care România a oferit-o la Summitul Alianţei de la Bruxelles, din anul 2018. România participă la operaţiile şi misiunile NATO din Afganistan, Irak şi Balcanii de Vest, iar militarii români sunt pe primele locuri în lista de succes activităților Aliaţilor şi a conducerii NATO.
„De asemenea, contribuim la întărirea securităţii pe flancul estic al NATO în cadrul grupului de luptă din Polonia care materializează prezenţa înaintată consolidată. (…) Fără îndoială, criza profundă provocată de pandemia cu noul coronavirus va fi un test de anduranţă şi pentru NATO, care va trebui să dea dovadă de coeziune şi rezilienţă sporită, în beneficiul statelor membre şi al securităţii globale. Nevoia unei Alianţe Nord-Atlantice puternice, unite şi eficiente este astăzi mai mare decât oricând”, a mai spus şeful statului.