Președintele Klaus Iohannis, a spus, în cadrul unei declarații de presă comună cu omologul său lituanian, Gitanas Nausėda, aflat în vizită la București, că negocierile dintre Ucraina și Rusia ar ar trebui să aibă ca rezultat restabilirea integrității teritoriale țării vecine.

Totodată, președintele Klaus Iohannis a mai spus că România susține sancțiunile adoptate împotriva Rusiei și că Republica Moldova are nevoie de sprijin financiar.

Klaus Iohannis laudă relația bilaterală dintre România

Mai mult decât atât, în cadrul aceleași conferințe de presă, șeful statului român a amintit de relația bilaterală „foarte bună” dintre România și Lituania.

„Am mulțumit domnului președinte pentru susținerea constantă a Lituaniei pentru obiectivele strategice ale României, precum aderarea la spațiul Schengen, respectiv la OCDE. Schimburile comerciale bilaterale sunt în creștere, avem potențial și trebuie să facem eforturi suplimentare, inclusiv din perspectiva investițiilor reciproce”, a spus șeful statului.

Klaus Iohannis face un anunț care îi va înfuria pe Vladimir Putin. Ce măsuri anti războiul din Ucraina va lua România
presidency.ro

„Avem o cooperare eficientă în domenii precum apărarea, afacerile interne și cercetarea și putem extinde această cooperare și în alte domenii sectoriale, precum tehnologiile inovative sau securitatea energetică”, a continuat el.

„Invazia Rusiei a generat cea mai gravă criză de securitate”

În același timp, Klaus Iohannis a zis că România „ sprijină o anchetă amănunțită a Curții Penale Internaționale cu privire la toate crimele de război comise de trupele ruse”. 

„Am discutat modalitățile concrete în care putem sprijini, cât mai eficient, refugiații care au fugit din calea războiului, evidențiind eforturile complexe ale României, inclusiv hub-ul umanitar de la Suceava.

Am reiterat de asemenea faptul că România sprijină o anchetă amănunțită a Curții Penale Internaționale cu privire la toate crimele de război comise de trupele ruse”, a spus Iohannis.

„În ceea ce privește negocierile dintre Ucraina și Rusia, acestea ar trebui să aibă ca rezultat restabilirea integrității teritoriale a Ucrainei, singura variantă acceptabilă fiind o soluție conformă dreptului internațional și intereselor de securitate euroatlantică”, a continuat președintele.

„România susține consolidarea ansamblului de sancțiuni adoptate la adresa Rusiei și am pledat pentru continuarea coordonării cu partenerii și aliații noștri, în această direcție”, a spus el.

„Avem o cooperare eficientă”

„Am mulțumit domnului președinte pentru susținerea constantă a Lituaniei pentru obiectivele strategice ale României, precum aderarea la spațiul Schengen, respectiv la OCDE. Schimburile comerciale bilaterale sunt în creștere, avem potențial și trebuie să facem eforturi suplimentare, inclusiv din perspectiva investițiilor reciproce”, a spus șeful statului.

„Avem o cooperare eficientă în domenii precum apărarea, afacerile interne și cercetarea și putem extinde această cooperare și în alte domenii sectoriale, precum tehnologiile inovative sau securitatea energetică”, a continuat el.

Invazia Rusiei în Ucraina a generat o criză fără precedent

Iohannis a spus că invazia Rusiei în Ucraina „a generat cea mai gravă criză de securitate din ultimele decenii, cu implicații multiple”.

„Am discutat modalitățile concrete în care putem sprijini, cât mai eficient, refugiații care au fugit din calea războiului, evidențiind eforturile complexe ale României, inclusiv hub-ul umanitar de la Suceava.

Am reiterat de asemenea faptul că România sprijină o anchetă amănunțită a Curții Penale Internaționale cu privire la toate crimele de război comise de trupele ruse”, a spus Iohannis.

„În ceea ce privește negocierile dintre Ucraina și Rusia, acestea ar trebui să aibă ca rezultat restabilirea integrității teritoriale a Ucrainei, singura variantă acceptabilă fiind o soluție conformă dreptului internațional și intereselor de securitate euroatlantică”, a continuat președintele.

„România susține consolidarea ansamblului de sancțiuni adoptate la adresa Rusiei și am pledat pentru continuarea coordonării cu partenerii și aliații noștri, în această direcție”, a spus el.

Klaus Iohannis face un anunț care îi va înfuria pe Vladimir Putin. Ce măsuri anti războiul din Ucraina va lua România
presidency.ro

„Am evidențiat, totodată, în cadrul discuțiilor noastre, faptul că Republica Moldova are nevoie de asistență financiară directă substanțială, atât pentru gestionarea afluxului de refugiați cu care se confruntă, cât și pentru a-și consolida securitatea energetică, finanțele publice și pentru a implementa reformele ambițioase pe care le-a asumat.

România va găzdui la București, împreună cu Germania și Franța, cea de-a doua ediție a Conferinței Platformei de Sprijin pentru Moldova, pentru a dezvolta angajamentele deja luate de statele participante, și am invitat Lituania să se implice”, a continuat Iohannis.

Klaus Iohannis a vorbit cu președintele lituanian despre securitarea regională din prezent

„Am discutat cu Președintele Nausėda și despre situația actuală de securitate regională, reiterând necesitatea întăririi posturii de descurajare și apărare a NATO pe termen lung pe Flancul Estic, în special la Marea Neagră. Este evidentă importanța implementării deciziilor Summitului extraordinar al NATO din 24 martie, țara noastră acționând pentru crearea, cât de rapid posibil, a Grupului de Luptă aici, în România”, a spus el.

„Am reiterat, totodată, decizia României de a relua în 2023 participarea la misiunea de poliție aeriană NATO în zona baltică, baza pentru executarea misiunilor urmând să fie în Lituania. Această măsură reprezintă o contribuție responsabilă a României la întărirea securității colective aliate și o dovadă de solidaritate cu statele din această regiune”, a adăugat șeful statului.

România sprijină integrarea europeană a Republicii Moldova, Ucrainei și Georgiei

„În ceea ce privește tematica energetică, România și Lituania susțin eliminarea dependenței energetice a Uniunii. O preocupare comună este și atenuarea impactului prețurilor ridicate la energie asupra consumatorilor și vom continua dialogul referitor la măsurile necesare pentru protejarea cetățenilor europeni”, a mai spus Iohannis.

„Am discutat și despre valoarea adăugată a formatelor regionale la care participă România și Lituania. Trebuie să aprofundăm cooperarea în formatul București 9, care, în actualul context de securitate, își dovedește, mai mult ca niciodată, valoarea, iar Summitul B9 pe care îl voi găzdui la București, în iunie, va oferi oportunitatea întăririi coordonării în pregătirea Summitului NATO de la Madrid.

În egală măsură, am evidențiat că Inițiativa celor Trei Mări are implicații strategice multiple: are potențialul evident de a întări securitatea energetică, de a dezvolta infrastructura de transport, inclusiv sub aspectul mobilității militare, dar și de a spori securitatea cibernetică. În context, am reiterat importanța pe care România o acordă realizării proiectelor de interconectare Rail2Sea și Via Carpathia”, a mai spus președintele.