Reclamă

Moment important pentru aderarea României la Schengen. Klaus Iohannis a vorbit cu omologul său austriac joi, 19 ianuarie. Cele două părți au decis să reia relațiile diplomatice. Ambasadorul țării noastre în Austria a fost, de asemenea, retrimis la Viena.

Votul negativ al Austriei în JAI pentru aderarea României la Schengen a reprezentat un moment de ruptură pentru relațiile dintre cele două țări. Dar Klaus Iohannis și omologul său austriac, Alexander Van der Bellen, au discutat joi, 19 ianuarie, la telefon.

Conversația dintre cei doi șefi de stat a avut loc la inițiativa liderului de la Viena. Iar rezultatul a fost unul cât se poate de pozitiv pentru relațiile bilaterale. Iohannis și Van der Bellen au decis ca între România și Austria să aibă loc o „împăcare diplomatică”.

Acest moment este unul deosebit de important și pentru drumul României către Schengen. Șeful statului a transmis că țara noastră va colabora cu Austria pentru a rezolva problema migrației. Acesta a fost și motivul pentru care oficialii de la Viena s-au opus intrării noastre în spațiul de trecere liberă.

Preşedintele României a exprimat deschiderea autorităţilor române de a lucra împreună, în plan bilateral şi european, pentru a implementa soluţiile identificate pentru reducerea migraţiei ilegale pe ruta balcanică, răspunzând astfel preocupărilor ridicate de Austria”. – se arată în comunicatul emis de Palatul Cotroceni.

Emil Hurezeanu, ambasadorul României în Austria, a fost retrimis la Viena

În plus, s-a decis ca ambasadorul României să fie retrimis la Viena. Acesta a fost chemat în țară după eșecul votului de pe 8 decembrie.

Klaus Iohannis a mai precizat că acest gest este o dovadă clară a dorinței țării noastre de a îndeplini condițiile puse de partea austriacă.

Acest demers reprezintă un gest de deschidere a României pentru identificarea unor soluţii constructive şi de facilitare a unui dialog dinamic, pe toate canalele disponibile” – a mai precizat Cotroceniul.

După 11 ani de așteptare, România nu a intrat în Schengen. Votul din 8 decembrie al țărilor membre în Consiliului Justiției și Afacerilor Interne a fost unul negativ pentru țara noastră. Asta după ce ministrul de interne austriac, Gerhard Karner, s-a opus aderării românilor în spațiul de liberă trecere.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro