Reclamă

Termenului limită primit de la Comisia Europeană pentru România în ceea ce privește reforma pensiilor se apropie de final. În joc sunt fondurile din PNRR, blocate în acest moment de pensiile speciale, pe care Guvernul tot încearcă să le apere. Klaus Iohannis a avut un mesaj important de transmis pe această temă.

Comisiile de specialitate din Senat au discutat marți, 28 martie, proiectul de lege referitor la pensiile speciale. Sindicaliștii din Apărare și Ordine Publică au adus câteva modificări, pentru ca proiectul să ajungă să fie votat în Birourile Permanente până la finalul acestei săptămâni.

Până acum, Guvernul a încercat să salveze această categorie de pensii, în ciuda faptului că în joc sunt banii din PNRR. Mai exact, este vorba de 3 miliarde de euro, bani pe care Comisia Europeană îi va bloca, dacă noua lege nu îndeplinește principiile stabilite de comisiile de specialitate.

Printre modificările aduse legii se numără impozitarea pensiilor care depășesc 6800 de lei, cu 15%.

Klaus Iohannis, declarații despre noua lege a pensiilor

Legea urmează să fie votată în Senat și în Camera Deputaților, iar mai apoi va ajunge la președintele Klaus Iohannis. În contextul modificărilor aduse în decursul zilei de azi, șeful de stat a declarat că nu se poate pronunța, pentru moment, asupra acestui subiect.

Însă a subliniat că este important ca pensionarii să primească ce li s-a promis de executiv până acum. În plus, el a atras atenția că România, prin adoptarea acestei legi, trebuie să-și asume că va plăti aceste venituri seniori din țară pentru o perioadă de zeci de ani, ci nu doar în viitorul apropiat.

În aceeași măsură, Iohannis nu exclude varianta ca legea să se întoarcă din nou pe masa parlamentarilor, în cazul în care nu are toate modificările necesare.

Nu mă exprim pe legi care sunt pe parcurs parlamentar. Eu mă exprim atunci când ajunge legea pe masa mea, când ajunge legea la mine. Sistemul să fie echitabil. Adică pensionarii să primească real ce li se cuvine după o viață de muncă (…). Restul sunt discuții pe detalii de care se ocupă Parlamentul și când ajunge legea la mine o să spun dacă o consider suficientă sau dacă trebuie să mai lucreze o dată., a declarat Klaus Iohannis.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro