Reclamă

Speranțele României că va intra în Schengen sunt tot mai puține. Deși s-au promis multe, în realitate țara noastră nu are încă șanse la spațiul de trecere liberă. Klaus Iohannis a dezvăluit adevăratul motiv pentru care Austria este de neclintit în ceea ce privește decizia sa.

La mai bine de 4 luni de când România a ratat intrarea în Schengen, țara noastră nu are încă o dată pentru un posibil alt vot. Iar viitorul nu se anunță unul prea promițător. Președintele Klaus Iohannis a explicat de ce țara noastră nu va adera prea curând la spațiul fără granițe.

În decembrie 2022, Austria a umilit România prin votul său împotriva aderării noastre. Motivul invocat a fost valul de migranți ilegali din Europa, pentru care și țara noastră s-ar face vinovată. Însă Iohannis a confirmat că în spatele acestei decizii, sunt și alte motive, care nu țin de noi.

Mai exact, este vorba de situația politică de la Viena. Ceea ce înseamnă că nici schimbările, nici negocierile, nu au puterea să schimbe prea multe, atât timp cât Austria are alte interese.

Toată lumea colaborează pentru a obține acest rezultat. De data aceasta este complicat, fiindcă Austria, din motive electorale interne, se opune extinderii Schengen., a declarat Iohannis.

Ce trebuie să facă România ca să intre în Schengen

Votul pentru aderarea României în Schengen a avut loc pe 8 decembrie 2022. Austria a blocat intrarea țării noastre, în timp ce Olanda pe cea a Bulgariei. De atunci, subiectul spațiului de trecere liberă a fost unul destul de controversat. Românii de rând au boicotat Viena, în timp ce europarlamentarii au încercat să găsească soluții.

Iohannis este de părere că oficialii de la București ar trebui să depună mai multe eforturi în acest sens. Mai ales că pentru obținerea unei noi șanse la aderare, mai este un drum lung de parcurs, în ciuda promisiunilor.

România și Bulgaria trebuie să fie parte din Schengen, însă legea este că se votează în Consiliul Uniunii, în formatul JAI, deci acolo se ia decizia. Sigur că pentru a ajunge la o decizie favorabilă, toată lumea trebuie să se implice și politic, începând de la președinte la premier, ministrul de interne, ministrul de externe și așa mai departe.,  a declarat Iohannis.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro