Președintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea care prevede ca șoferii care vor avea permisul suspendat să facă ore de conducere defensivă. Conform expunerii de motive, țara noastră se află în continuare în topul statelor cu cele mai multe accidente rutiere.
1. Mare atenție, șoferi! Se schimbă legea
Documentele Comisiei Europene arată că România are cel mai mare număr de decese cauzate în accidente rutiere. Astfel, primul loc în Uniunea Europeană la acest capitol este ocupat de România.
„Anual, aproape 2.000 de oameni îşi pierd viaţa în accidente rutiere pe drumurile din România şi aproape 10.000 de persoane sunt grav rănite. Nu putem asista pasivi la pierderea de vieţi omeneşti şi cea mai simplă cale este prevenţia”, spune Comis Poteraș, conform unui comunicat de presă al USR.
Din punctul de vedere al acestuia, educația rutieră poate fi un pas înainte, fiindcă poate ajuta la conștientizarea pericolului pe care condusul agresiv îl reprezintă. Pe de altă parte, acest lucru îi pregătește pe șoferi să conducă defensiv.
2. Curs de prim-ajutor pentru șoferi
De asemenea, șoferii vor face și un curs de prim-ajutor, conform actului normativ promulgat de către șeful statului. Cele două cursuri vor fi introduse în cadrul pregătirii teoretice şi practice pe care o realizează persoanele care solicită prezentarea la examen pentru obţinerea permisului de conducere în următoarele situaţii:
(i) obţinerea, pentru prima dată, a permisului de conducere;
(ii) beneficierea de reducerea perioadei de suspendare a sancţiunii complementare a suspendării temporare a exercitării dreptului de a conduce în ipotezele constatării de către organele competente a săvârşirii de către participantul la trafic a unei fapte contravenţionale;
3. Reguli mai drastice pentru șoferi
(iii) dispunerea sancţiunii complementare a suspendării temporare a exercitării dreptului de a conduce atunci când fapta a contravenţională se circumscrie fie conducerii sub influenţa băuturilor alcoolice, fie nerespectării regulilor privind prioritatea de trecere, depăşirea sau trecerea la culoarea roşie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale.
(iv) obţinerea, după anularea permisului de conducere printr-o hotărâre judecătorească definitivă, a unui nou permis de conducere.
De asemenea, legea își propune să responsabilizeze conducătorii auto care, deși sancționați, ignoră consecințele acțiunilor lor. Aceștia nu își achită amenzile și continuă să conducă periculos și iresponsabil. Așadar, dacă șoferii nu își vor plăti amenzile în șase luni, permisul de conducere va putea fi suspendat.