Atunci când vine vorba de familia Kardashian, nimic nu pare prea extravagant sau prea mult. Kim, Kourtney și Khloe știu foarte bine ce își doresc, iar acum fanii au ocazia să poarte un parfum care are semnătura lor.
Cele trei surori s-au reunit pentru un nou proiect, 3 parfumuri care aparțin liniei KKW Fragrance Diamond Collection. Ele au contribuit personal la realizarea acestor parfumuri, alegând tonurile principale: petale de frunze tropicale, vanilie, ylang-ylang, liliac și iasomie.
Vorbind despre noul său parfum, Kim Kardashian a declarat: „Întotdeauna am fost foarte nostalgică și mi-am dorit să lucrez cu surorile mele din nou. Noi trei nu am mai lucrat împreună la un proiect de foarte mult timp. Cu parfumurile, durează o perioadă mai lungă de timp pentru a fi lansate, în special că acest proiect are o importanță emoțională pentru mine. Tocmai de aceea am crezut că nu este nimic mai bun de făcut decât să fac asta alături de surorile mele. Mi-am dorit de foarte mult timp să fac asta și sunt super încântată să și ele au ocazia să își pună amprenta și design-ul pentru a crea un parfum care este al lor și de care se simt mândre. Este un moment încântător între surori.”
Cele 3 parfumuri vor fi disponibile în cel mai scurt timp pentru achiziționare, însă fanii ar trebui să se grăbească și să fie foarte atenți la momentul în care se pun în vânzare. De obicei, orice are numele Kardashian se vinde mai repede ca pâinea caldă, iar stocurile sunt în general limitate.