Reclamă

Liderul nord-coreean Kim Jong Un și ministrul rus al Apărării, Andrei Belousov, au purtat discuții în Coreea de Nord cu privire la modalitățile de întărire a relațiilor militare dintre Phenian și Moscova, relații care s-au apropiat după invazia Ucrainei. Informația a fost difuzată sâmbătă de agenția oficială de presă KCNA, citată de News.ro.

Întâlnirea, desfășurată vineri, s-a concentrat pe aprofundarea parteneriatului strategic între Moscova și Phenian, cu un accent deosebit pe „sectorul apărării, apărării suveranității și securității”, conform agenției nord-coreene. Schimbul de opinii a dus, conform aceleași surse, la un „consens satisfăcător”.

Kim Jong Un a subliniat că vizita lui Belousov va stimula „cooperarea prietenoasă și reciprocă, precum și dezvoltarea relațiilor dintre cele două armate”, conform KCNA. Rusia și Coreea de Nord sunt legate de un tratat de apărare reciprocă semnat în iunie și ratificat în luna noiembrie a aceluiași an.

Înaintea întâlnirii cu Kim Jong Un, ministrul rus Andrei Belousov a avut discuții cu omologul său nord-coreean, No Kwang Chol, salutând o întărire a contactelor „pe toate planurile”, potrivit unui comunicat al Ministerului rus al Apărării.

Aceste evoluții intervin într-un moment în care Coreea de Nord este acuzată de Statele Unite și Coreea de Sud de a fi trimis peste 10.000 de soldați în Rusia, în sprijinul efortului de război împotriva Ucrainei. Analiștii sugerează că în schimb, Moscova ar putea livra petrol și gaze către Phenian. În același timp, un oficial sud-coreean a menționat că Rusia a furnizat rachete antiaeriene aliatului său.

Vizita lui Belousov în Coreea de Nord se desfășoară la mai puțin de două săptămâni după ce Statele Unite au permis Ucrainei să atace teritoriul rus cu rachete americane cu rază lungă de acțiune. De asemenea, Rusia a afirmat că a reușit să doboare două rachete britanice Storm Shadow, lansate de Ucraina.

Kim Jong Un a condamnat ceea ce a caracterizat drept „intervenție militară directă în conflict” din partea Occidentului, conform agenției KCNA.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro