În ultima perioadă, politicienii din UDMR nu au mai fost atât de vocali în spațiul public. Chiar dacă fac parte din coaliția de guvernare, cei din UDMR s-au distanțat de evenimentele care se întâmplă în România în ultima perioadă. 

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a vorbit pentru prima dată de ceva timp despre majorarea pensiilor românilor. Vicepremierul susține că pensiile ar trebui să crească cu 15-16%, cel puțin așa este corect pentru pensionari.  

Cu cât vrea Hunor să crească pensiile românilor

Hunor spune că pensionarii fac parte dintr-o categorie vulnerabilă, iar pentru ai ar trebui să se găsească o soluție pentru majorarea pensiilor.  

„ Trebuie să găseşti loc pentru pensionari care au muncit o viaţă întreagă, au muncit înainte de ’89 şi după ’89 şi au plătit impozitele, taxele şi au dreptul la această perioadă mai liniştită din viaţă”, a spus Kelemen la Europa FM. 

Kelemen Hunor a vorbit și despre situația din coaliția de guvernare legată de majorarea pensiilor. Acesta spune că nu ar exista un blocaj pe acest subiect, însă susține că există discuții.  

Kelemen Hunor a aruncat bomba despre pensii! Este informație de ultimă oră: Au dreptul la...

Tensiuni în coaliție din cauza creșterii pensiilor

Există o discuție complexă de câteva luni legate de creșterea pensiilor. Ministrul Muncii, Marius Budăi, a explicat că pensiile nu pot fi majorate cu mai mult de 10%. Pe de altă parte, atât președintele Klaus Iohannis, cât și premierul Nicolae Ciucă, au explicat că pensiile ar trebui să crească cu cel puțin 15%. Acum și liderul UDMR a ajuns la această concluzie.  

Acest subiect a provocat tensiuni în coaliția de guvernare. Vicepreședintele PNR, Rareș Bogdan, l-a acuzat pe Marius Budăi că iese în emisiuni și plânge „cu lacrimi de crocodil”. El l-a sfătuit pe social-democrat să caute soluții pentru a le crește pensiile bătrânilor. 

Bătrânii au ajuns la capătul puterilor

Situația financiară din țară este extrem de gravă, iar bătrânii fac parte din categoriile cele mai afectate. Sunt mulți oameni care primesc pensii de 1.000 de lei. Din acești bani ei trebuie să își plătească facturile, să își cumpere alimente și medicamente. Din păcate, în condițiile în care prețurile sunt tot mai mari, bătrânii au ajuns în pragul disperării. În tot acest timp, politicienii au mărit salariile primarilor și a altor angajați ai statului, ignorând faptul că pensionarii au ajuns la capătul puterilor.