Marea Britanie este ‘pregătită pentru schimbare’ și aspiră la o revenire a ‘politicii ca un serviciu făcut publicului’, a declarat liderul laburiștilor, Keir Starmer, care urmează să devină prim-ministru după victoria zdrobitoare a partidului său la alegerile legislative.
‘Alegătorii de aici și din întreaga țară au vorbit și sunt pregătiți pentru schimbare, pentru a pune capăt politicii spectacolului și a reveni la politică ca un serviciu făcut publicului’, a spus fostul avocat pentru drepturile omului de 61 de ani într-un discurs după realegerea sa în circumscripția din nordul Londrei.
Potrivit unui sondaj publicat joi seară, laburiștii ar câștiga 410 de locuri din cele 650 ale Camerei Comunelor. Deși puțin sub rezultatul spectaculos obținut de Tony Blair în 1997 (418 locuri), aceștia devansează cu mult Partidul Conservator al premierului în exercițiu Rishi Sunak, care a obținut doar 131 de deputați aleși, departe de cei 365 de conservatori aleși în urmă cu cinci ani sub Boris Johnson. Acesta este cel mai prost rezultat înregistrat de partid de la începutul secolului al XX-lea.
Liberal-democrații (centriști) s-ar consolida cu 61 de deputați. O surpriză a alegerilor vine din partea partidului anti-imigrație și anti-sistem Reform UK, care ar câștiga 13 locuri, o intrare mult mai senzațională decât se aștepta pentru formațiunea reprezentantului dreptei dure Nigel Farage. Separatiștii scoțieni au suferit și ei un eșec serios, cu doar 10 circumscripții electorale câștigate în Scoția din totalul de 57.
Nigel Farage, liderul partidului de dreapta Reform UK, a câștigat vineri un loc în Parlamentul britanic pentru prima dată, în orașul englezesc Clacton, conform Reuters. Farage, cunoscut pentru campania sa anti-imigrație și pro-Brexit, l-a învins confortabil pe candidatul conservator Giles Watling, care deținuse anterior mandatul.
‘Planul meu este să construiesc o mișcare națională de masă’, a spus el. El a adăugat: ‘Acesta este doar primul pas al unui lucru care vă va uimi pe toți.’
Intrarea lui surprinzătoare la alegeri în urmă cu o lună, după ce a exclus inițial să se prezinte, a stimulat sprijinul pentru Reform UK în întreaga țară. Acest lucru l-a ajutat să distrugă speranțele lui Sunak de a reduce decalajul față de Partidul Laburist de centru-stânga, care este pe cale să obțină o victorie uriașă.
După șapte încercări nereușite de a câștiga un loc în Parlament, victoria de vineri îl plasează în sfârșit pe Farage, în vârstă de 60 de ani, într-o instituție politică împotriva căreia și-a petrecut zeci de ani militând și își va testa capacitatea de a-și îndeplini promisiunile făcute alegătorilor.
Potrivit exit poll-ului, Reform UK va câștiga 13 locuri – o mică parte din cele 650 de locuri, dar care Farage speră să-i ofere o platformă pentru a-i uzurpa pe conservatori și a deveni principala opoziție de centru-dreapta a Laburiștilor.