Reclamă

Liderul Partidului Laburist britanic, Keir Starmer, a primit vineri în mod oficial de la regele Charles al III-lea misiunea de a forma noul guvern al Marii Britanii, în urma victoriei zdrobitoare a partidului său în alegerile parlamentare de joi. Keir Starmer a fost primit la miezul zilei timp de o jumătate de oră la Palatul Buckingham, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Palatul Buckingham a respectat cutuma de a publica o fotografie de la primirea viitorului premier de către suveran. Fost avocat specializat în drepturile omului, Keir Starmer, în vârstă de 61 de ani, a intrat în politică abia în urmă cu nouă ani. El va fi al treilea prim-ministru din cei mai puţin de doi ani de domnie ai lui Charles, după conservatorii Liz Truss şi Rishi Sunak.

Starmer va conduce ţara după 14 ani de guvernări conservatoare şi o succesiune de crize: austeritate, Brexit, creşterea puternică a preţurilor sau schimbări multiple de prim-miniştri. Ajuns ulterior la reşedinţa din Downing Street 10, Starmer a promis că executivul său „va începe imediat munca de schimbare” şi de „reconstrucţie a Regatului Unit”.

Potrivit rezultatelor aproape complete, Partidul Laburist a obţinut 412 mandate, mult peste pragul de 326 care îi asigură majoritatea absolută necesară pentru a guverna singur. În schimb, cu doar 121 de mandate faţă de 365 acum cinci ani, conservatorii au înregistrat cel mai slab rezultat de la începutul secolului al XX-lea. Mai multe nume grele nu au prins locuri în viitorul parlament: Liz Truss, ministrul apărării Grant Shapps, ministrul pentru relaţiile cu parlamentul, Penny Mordant, care era văzută ca o posibilă viitoare şefă a partidului.

Pe tot parcursul campaniei, Keir Starmer a promis revenirea la „stabilitate” şi „seriozitate”, şi o gestionare foarte riguroasă a cheltuielilor publice. El a dat asigurări că vrea să relanseze creşterea economică, să redreseze serviciile publice, să întărească drepturile angajaţilor, să reducă imigraţia şi să apropie Marea Britanie de Uniunea Europeană, fără a reveni însă asupra Brexitului, un subiect tabu în campanie.

În viitorul parlament total reconfigurat, liberal-democraţii redevin a treia forţă, cu 71 de deputaţi, în timp ce partidul Reform UK (anti-imigraţie şi anti-sistem) îşi face intrarea cu patru deputaţi, printre care şi liderul său Nigel Farage. În Scoţia, Partidul Naţional Scoţian, pro-independenţă, a înregistrat mari pierderi, câştigând doar în nouă din cele 59 de circumscripţii. Verzii vor avea patru locuri, faţă de unul anterior, într-o Cameră a Comunelor din care vor face parte un număr record de femei, cel puţin 266, faţă de 220 în 2019.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro