Vicepreședinta americană Kamala Harris, candidată la Președinția Statelor Unite, a declarat duminică că a votat la alegerile prezidențiale prin intermediul unui buletin de vot expediat prin poștă în statul său natal, California, relatează POLITICO. Harris a menționat: „De fapt, tocmai mi-am completat buletinul de vot prin corespondență”, în cadrul unei întâniri cu reporterii în timp ce își desfășura campania electorală în statul Michigan.
În timpul discuției cu jurnaliștii, care a avut loc după ce a participat la o slujbă religioasă la Greater Emmanuel Institutional Church of God in Christ din Detroit, Harris a răspuns întrebărilor legate de situația din Gaza și strategia campaniei sale în eventualitatea unei declarații prematură de victorie a lui Donald Trump.
Rezultatele unui sondaj din Iowa, publicate recent, au revelat un avans pentru Kamala Harris în fața lui Donald Trump, fiind descris de The Guardian drept „șocant”. Harris conduce cu trei puncte procentuale, un avantaj considerat substanțial având în vedere diferențele mici care caracterizează de obicei confruntarea dintre cei doi politicieni.
Iowa, un stat care i-a fost favorabil lui Donald Trump în alegerile din 2016 și 2020, este văzut tradițional ca un bastion republican. Avansul Kamalei Harris în acest sondaj a stârnit reacții în rândul analiștilor politici și a observatorilor de sondaje din America. Faptul că statul este acum unul în care candidata democrată conduce a atras atenția asupra unei posibile schimbări de tendință la nivel național.
Sondajul din Iowa, conform The Guardian, reprezintă un punct de cotitură și a provocat „o undă de șoc” datorită diferenței mari raportate în favoarea lui Harris, într-un loc unde republicanii se așteptau să aibă o susținere puternică.