Curtea de Apel din Versailles a hotărât, miercuri, sechestrarea şi interzicerea vânzării Balonului de Aur acordat lui Diego Maradona în 1986. Furat şi apoi găsit la Paris, acesta urma să fie vândut la licitaţie. Prin urmare, licitaţia a fost anulată, relatează L’Equipe, preluată de News.ro.
Moştenitorii lui Diego Maradona au obţinut câştig de cauză. Deşi procesul lor a fost respins de tribunalul din Nanterre la 30 mai, ei au obţinut confiscarea şi interzicerea vânzării Balonului de Aur acordat legendei argentiniene în 1986, potrivit hotărârii pronunţate miercuri de Curtea de Apel din Versailles.
Acest lucru înseamnă că justiţia va păstra trofeul acordat celui mai bun jucător de la Cupa Mondială, care a fost furat în 1989 şi recuperat ulterior la Paris, în timp ce Office central de lutte contre le trafic des biens culturels (OCBC) îşi finalizează ancheta.
În încercarea de a calma tensiunile, casa de licitaţii Aguttes a anunţat duminică amânarea licitaţiei obiectului până la noi ordine, din cauza unui ‘climat controversat’ şi a ‘incertitudinilor’. Acest climat este legat de îndoielile exprimate de moştenitorii lui Maradona cu privire la modul în care Abdelhamid B. ar fi cumpărat Balonul de Aur în 2016. În timp ce Abdelhamid B. face referire la o achiziţie norocoasă dintr-un ‘lot de la un magazin de bricolaj’, copiii lui Pibe de Oro consideră că această poveste este neverosimilă.
‘Suntem mulţumiţi de această decizie, care respectă solicitările noastre şi îi linişteşte pe clienţii mei’, explică Gilles Moreu, avocat la cabinetul Paradox, care îi reprezintă pe moştenitori. ‘Clienţii mei vor intenta acum o acţiune în instanţă pentru a revendica Balonul de Aur, considerând că, dacă a fost acordat tatălui lor în 1986, ar trebui să fie al lor. În opinia noastră, Abdelhamid B. nu poate fi calificat drept cumpărător de bună credinţă, având în vedere circumstanţele achiziţiei, aşa cum pretinde el’.
Moştenitorii lui Diego Maradona au la dispoziţie trei luni pentru a acţiona în justiţie pentru a recupera trofeul.