Justin și Hailey Bieber au avut parte lunea aceasta, 30 septembrie, de cea de-a doua nuntă. Aceasta a fost o ceremonie oficială, religioasă, deoarece cei doi și-au dorit să-și urmeze credințele.

Ceremonia a avut loc într-o locație de lux într-un resort acvatic numit Montage Palmetto Bluff din Sudul Californiei.

Cuplul s-a căsătorit pentru prima dată în anul 2018, la doar 12 săptămâni de relație. Nunta a avut loc în luna septembrie, în orașul Manhattan. Cu ocazia celebrării unui an de la acest eveniment, cei doi au hotărât să facă și nunta religioasă.

Zvonurile despre relața dintre Justin și Hailey au început în anul 2015 și 2016, atunci când cei doi și-au făcut aceleași tatuaje și au început să își petreacă vacanțele împreună. Relația lor a devenit oficială abia în anul 2018, deci se poate spune că au avut suficient de mult timp să se cunoască. Aceștia au declarat că se cunosc încă de când erau mici, din anul 2009, datorită faptului că părinții lor sunt prieteni de familie.

Justin a postat în dimineața aceasta primele fotografii de la nuntă pe contul său oficial de Instagram. În descrierea celor două poze era scris: „Soția mea este [emoticon de foc]”.

Pozele au un stil retro, fiind alb-negru. În acestea, cei doi se sărută, în timp de Hailey îi aranjează papionul soțului său.

Fanii așteaptă cu nerăbdare și alte poze și detalii despre fericitul eveniment, în special despre Hailey și rochia de mireasă pe care a ales să o poarte.