Reclamă

Ela Crăciun este o jurnalistă, prezentatoare cunoscută și primul blogger privind creșterea copiilor. Aceasta împlinește frumoasa vârstă de 40 de ani, iar prietenii său i-au oferit un cadou de excepție, la care nu s-ar fi așteptat.

Ela Crăciun este prezentă atât pe micile ecrane, cât și în mediul online, unde le oferă mămicilor cele mai bune sfaturi cu privire la creșterea micuților. Sfaturile sale sunt bine documentate, iar urmăritoarele sale mereu apelează la aceasta pentru îndrumări.

Prezentatoarea va împlini vârsta de 40 de ani, dar, fizicul nu o trădează deloc. Cine o vede pentru prima dată, o va considera pe Ela Crăciun mult mai tânără. Pentru aniversarea sa, toți prietenii s-au agitat pentru un cadou de vis de care să se bucure împreună.

Aceștia au organizat o vacanță într-un loc necunoscut pentru prezentatoare, iar destinația aleasă a fost aflată când au ajuns. Apropiații său ai ales Sicilia, o zonă foarte frumoasă și populară din Italia.

,,I-am spus prietenei mele Magda că anul acesta mi-ar plăcea să fiu surprinsă și vreau să mărturisesc că toți prietenii mei s-au agitat extraordinar de tare, la fel și sora mea, totul ca eu să primesc un cadou memorabil de ziua mea. Și așa a și fost. Nu am știut unde mergem până în momentul în care am aterizat. Chiar am vrut să fiu surprinsă și să mă bucur de locul în care mergeam. Au ales Sicilia, Taormina. A fost chiar o zi memorabilă, pe care nu o să o uit niciodată, o zi pe care am petrecut-o alături de oameni dragi. Ne-am distrat, ne-am simțit bine, ne-am odihnit și încărcat bateriile, iar pentru mine va rămâne pentru totdeauna o zi de neuitat”, a spus Ela Crăciun.

Social Media

Ela Crăciun umrează să-și lanseze a treia carte

Ela Crăciun nu are planuri pe termen lung. Ea se simte tânără fiindcă are multă grijă de ea din toate puncte de vedere. Familia sa o susține în toate proiectele sale și va lansa a treia carte.

„Nu îmi place să îmi fac planuri pe termen lung și trebuie să recunosc că împlinirea celor 40 de ani a venit cu sentimente noi, pe care nu le-am mai încercat până acum. Simt că sunt încă tânără și mai știu și că așa cum te simți, așa arăți. Motiv pentru care intenționez să mă simt tânără mult timp de acum înainte. Cert este că am toate motivele de bucurie. Am o familie minunată pe care o ador și mă aflu la cea de-a treia lansare de carte, care deja se anunță a fi cel mai mare succes al meu.”, a mai spus Ela Crăciun.


Reclamă

Share.

Pasionată de dezvoltare personală, călătorii și citit, ea este atrasă de noutățile și momentele cheie din industria din spațiul public. Andreea face și voluntariat, fiind o persoană implicată în comunitate și în soluționarea problemelor societății căutând să se dezvolte atât pe plan personal, cât si profesional.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro