Reclamă

Ministerul Agriculturii a găzduit vineri, 16 decembrie, un târg pentru producătorii români. La eveniment a fost prezent și ministru Petre Daea, care a discutat cu jurnaliștii prezenți. Doar că în loc să le răspundă la întrebări, oficialul a reușit să-l jignească pe unul dintre ei.

Târgul organizat la Ministerul Agriculturii a fost o ocazie binevenită pentru producătorii din țara noastră. Cu toții s-au adunat la București cu cele mai bune produse tradiționale ale lor, pe care le-au scos spre vânzare. Printre acestea s-au numărat și bucate tradiționale, specifice perioadei sărbătorilor de iarnă, la care mulți locuitori ai capitalei nu au acces.

Pe cât de gustoasele au fost bucatele, pe atât de piperate au fost și prețurile. Unul dintre jurnaliștii prezenți la eveniment nu a putut să nu observe acest aspect, așa că s-a gândit să-i ceară explicații ministrului Petre Daea.

Doar că în loc să răspundă la întrebare, ministrul l-a atacat pe jurnalistul cu pricina. Mai exact, s-a luat de greutatea lui.

Să îi dăm jumara băiatului. Nu am o problemă cu persoanele inteligente ca dumneavoastră. Nu, nu am niciun fel de problemă (nr: cu persoanele grase). Am tot timpul dragoste față de oameni, indiferent cum arată, iar dumneavoastră arătați atât de bine încât vă ofer o jumară. Nu, nu vă fac gras, vă fac cum sunteți., a spus Petre Daea.

Ulterior, ministrul Agriculturii a oferit și un răspuns pentru prețurile mult prea mari ale produselor. El a explicat că producătorii muncesc mult să le prepare, așadar și prețul este unul justificat.

Nici aceasta explicație nu a fost însă lipsită de un comentariu răutăcios, îndreptat tot spre jurnalistul cu pricina. Petre Daea a considerat necesar să-i spună că deși alimentele sunt scumpe, el nu va trebui să plătească atât, deoarece la greutatea pe care o are, este recomandat să mănânce cât mai puțin.

Ministrul Petre Daea și-a cerut scuze public de la jurnalistul pe care l-a jignit

Ulterior acestui episod, Petre Daea a fost contactat de postul de televiziune de care aparținea jurnalistul. Ministrul Agriculturii și-a cerut scuze public pentru comentariile sale.

Am învățat un lucru foarte important și anume să nu jignesc pe nimeni și nu am jignit pe nimeni și nu am vrut sa jignesc pe nimeni. L-am căutat și la telefon., a declarat ministrul.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro