Actorul britanic Jude Law a confirmat oficial că este pregătit să îl interpreteze pe tânărul Vladimir Putin în viitorul film regizat de Olivier Assayas, intitulat „The Wizard of the Kremlin”. Rolul este descris de Law drept o provocare imensă, echivalentă cu „escaladarea Everestului”, conform revistei People.
Pelicula este bazată pe bestsellerul omonim scris de Giuliano da Empoli și are ca fundal începutul anilor ’90, după prăbușirea Uniunii Sovietice. În centrul poveștii stă Vadim Baranov, un tânăr artist care devine, aparent peste noapte, consilierul unei figuri emblematice care își începe ascensiunea spre putere.
Într-un interviu acordat pentru Deadline, Law a discutat despre oportunitatea provocatoare de a-l portretiza pe Vladimir Putin, afirmând că este o experiență intimidantă: „Spun asta cu ezitare pentru că nu am început încă să lucrez la el. Adică, am început, dar în acest moment pare a fi un Everest de escaladat, așa că mă aflu la poalele muntelui și mă gândesc: ‘O, Doamne, ce am spus?’. Așa mă simt de multe ori în timp ce spun da. Mă gândeam: ‘O, Doamne, cum o să fac asta?’ Dar, oricum, asta trebuie să rezolv eu”, a declarat actorul.
Cartea, publicată în aprilie 2022, a devenit rapid un bestseller, mai ales pe fondul lansării sale la doar două luni după începerea conflictului din Ucraina. Anunțul despre adaptarea sa cinematografică a fost făcut în cadrul Festivalului de Film de la Cannes din 2024.
Alături de Jude Law, în rolul tânărului consilier Vadim Baranov va juca și actorul Paul Dano. Este de așteptat ca filmul să atragă atenția multor festivaluri și să fie inclus în circuitul premiilor importante, având în vedere combinația intre subiectul său de actualitate și echipa talentată implicată în proiect.