Reclamă

Cu 12 zile înainte de primul tur al alegerilor legislative din Franța, liderul extremei drepte Jordan Bardella a declarat marți că nu va candida pentru funcția de premier dacă nu este sigur că partidul său, Adunarea Națională (Rassemblement national, RN), nu va dispune de o majoritate absolută în parlament, relatează AFP și Reuters, preluate de Agerpres.

Prezentat drept viitor șef al guvernului în eventualitatea victoriei taberei sale, președintele RN a declarat că va „avea nevoie de o majoritate absolută” la finalul alegerilor legislative anticipate din 30 iunie și 7 iulie, convocate, spre surpriza generală, de președintele Emmanuel Macron, după eșecul partidului său la alegerile europene din 9 iunie.

„Vreau să fiu în măsură să acționez”, a declarat pentru CNews/Europe 1 Jordan Bardella, în vârstă de 28 de ani, al cărui partid a câștigat detașat alegerile europarlamentare și se află în fruntea sondajelor de opinie, cu 33% intenții de vot.

În cazul coabitării cu Emmanuel Macron, Bardella „nu intenționează să fie un colaborator al președintelui”, ci cere „puterea de a schimba politica în țara noastră”. Or, „dacă există o majoritate relativă, premierul nu poate acționa”, a mai spus el.

Pentru a „crea condițiile acestei majorități” absolute, el a subliniat că a „întins mâna” partidului de dreapta Republicanii (RL) și președintelui său Eric Ciotti, care a creat un prim seism în cadrul formațiunii sale acceptând o alianță fără precedent cu extrema dreaptă.

„Nu le voi promite francezilor reforme pe care nu le pot realiza. Le spun că pentru a acționa am nevoie de majoritate absolută”, a spus Bardella pentru CNews TV. El a avut același mesaj pentru ziarul Le Parisien.

„Pentru a guverna, am nevoie de majoritate absolută. Cine poate crede că am putea schimba viața de zi cu zi a francezilor prin coabitare, cu o majoritate relativă? Nimeni. Le spun francezilor: ca să ne puneți la încercare, avem nevoie de majoritate absolută”, a mai spus el.

Dacă va obține majoritatea, „prima măsură” a lui Bardella va fi adoptarea unui buget rectificativ care să includă o reducere a taxei pe valoare adăugată (TVA) la energie și combustibil, în contextul în care puterea de cumpărare este unul dintre subiectele centrale ale campaniei. Pe de altă parte, eliminarea TVA la „produsele esențiale”, promisă de extrema dreaptă, va aștepta până la următorul buget, a mai spus el.

Președintele RN a declarat luni că va abroga „din toamnă” controversata reformă a pensiilor, adoptată la cererea lui Macron în primăvara lui 2023, după luni de proteste, încercând să facă lumină în legătură cu acest subiect, un punct de fricțiune cu Eric Ciotti, care este în favoarea reformei.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro