Jojo știe ce vrea, dar nu și când vine vorba despre tatuaje.

Vedeta s-a tatuat recent, dar i-a luat extrem de mult timp până s-a decis ce anume vrea să poarte pentru totdeauna pe piele. După ce s-a decis, i-au mai luat încă doi ani până când a simțit că a găsit omul potrivit și salonul potrivit, pentru ca rezultatul final să fie conform așteptărilor sale. Recent, ea a ajuns la salon, iar în câteva ore tatuajul era gata și arăta așa cum l-a visat mereu.

Jojo este o mare iubitoare de tatuaje

Vedeta este o femeie împlinită din toate punctele de vedere, atât în ceea ce privește viața personală, cât și pe plan profesional. Artista a reușit să facă foarte, foarte multe lucruri până la vârsta aceasta, dar a simțit că îi lipsește ceva, pentru a se simți complet. După cum v-ați dat seama deja era vorba despre un tatuaj, pe care se pare că în momentul de față îl adoră și pe care nu regretă că și l-a făcut.

Este conștientă că multă lume nu va fi de acord cu alegerea sa și că va fi criticată dur, dar a făcut ceea ce a simțit, iar pentru ea asta contează cel mai mult. Ea a ales să își tatueze una dintre pozele sale preferate cu partenerul său de viață, Paul Ipate. Jojo vrea să își amintească mereu prin intermediul desenului respectiv de tinerețea și de dragostea lor. Cea care nu a fost de acord cu alegerea sa a fost mama ei, care acceptă cu greu ideea că fiica ei s-a tatuat.

 

Jojo s-a tatuat din nou! Cum arată rezultatul final: “Vreau să-mi amintească mereu de...”

„Mi-am facut un nou tatuaj. Stiu ca unii dintre voi nu sunteti de acord cu asta, insa asa am simtit. E un lucru la care ma gandesc de ani de zile insa nu imi gasisem omul potrivit si locul potrivit. @costitattoo m-a convins insa sa las orice dubiu la o parte. Pe langa faptul ca e Presedintele Asociatiei Tattoo & Piercing Romania, e un om fain cu energie buna si cu un talent imens. Asa ca… am facut-o! Mi-am tatuat una dintre pozele mele favorite cu dl @paulipate.? Vreau sa imi aminteasca mereu de tineretea si dragostea noastra . Stiti cine e cea mai incantata? Mama!????Nu e, glumesc!” a scris Jojo pe Instagram.