Reclamă

John Isner, faimosul tenismen, este cunoscut ca fiind periculos atât pentru adversari cât și pentru spectatorii care asistă la meciurile sale din tribună, datorită vitezei și puterii sale.

Deținătorul recordului pentru cea mai rapidă servă în Cupa Davis – 253 km/h, are o înălțime de 2.08 metri și 110 kilograme, fiind unul dintre cei mai impunători tenismeni din circuitul ATP actual.

Forța sa a fost simțită și de un tânăr spectator aflat în tribune la Auckland, unde, în urma unui smash executat de Isner, mingea a ricoșat direct în urechea stângă a băiatului.

John Isner a remarcat subit incidentul, cerându-și scuze prin gesturi, iar la finalul meciului a mers la tânăr pentru a vedea dacă este în regulă. Tenismenul i-a oferit băiatului manșete elastice, gestul său fiind aplaudat la scenă deschisă de către neozeelandezi.

Se pare că lovitura spectatorului a fost cu noroc, meciul fiind câștigat de John Isner cu un scor de 7-6, 7-6 în fața lui Kyle Edmund.

Vezi aici video


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro