Reclamă

John Bolton, fost consilier pentru securitate naţională în administrația Trump, a criticat strategia președintelui american în relația cu Moscova. Într-o intervenție la CNN, el a afirmat că după discuțiile dintre Trump și liderul rus Vladimir Putin, la Kremlin s-a sărbătorit cu vodcă băută „direct din sticlă”.

Bolton, care a ocupat funcția de consilier din 2018 până în 2019, a declarat în cadrul emisiunii „The Source” că nu mai are așteptări privind viitoarele întâlniri ale președintelui Trump cu omologii săi rus și ucrainean. „Cred că știm exact ce se va întâmpla” a spus el, adăugând că „președintele Trump s-a predat efectiv lui Putin înainte ca negocierile să fi început”.

Referindu-se la declarațiile secretarului american al apărării, Pete Hegseth, făcut la Bruxelles, Bolton a comentat că acestea sunt similare cu termenii unui acord scris la Kremlin. Hegseth afirmase că nu este realist ca Ucraina să revină la granițele de dinainte de 2014 și nici să adere la NATO în urma unui acord de pace.

John Bolton a subliniat că administrația Trump a renunțat la pozițiile tradiționale ale politicii externe ale SUA, cum ar fi sprijinul pentru suveranitatea deplină și integritatea teritorială a Ucrainei. „Asta a dispărut”, a spus el. Totodată, ideea ca Ucraina să adere la NATO pare să fi fost abandonată. „Putin a obținut astăzi o serie întreagă de victorii. Este greu să le cuprindem pe toate”, a concluzionat Bolton.

Potrivit fostului consilier, Trump a fost victima campaniei de lingușire a lui Putin după eliberarea de către Rusia a profesorului american Marc Fogel, lucru care ar fi dus la deteriorarea poziției NATO cu privire la Ucraina. Consideră că acest fapt reprezintă un prejudiciu clar la adresa securității naționale americane și face ca alte foste republici sovietice să devină „vulnerabile”.

În context, Bolton a criticat numirea lui Tulsi Gabbard, cunoscută pentru opiniile sale proruse, în funcția de director al Serviciului Național de Informații, afirmând că aceasta ar fi „nocivă” pentru securitatea națională a SUA. El susține că aliații ar putea ezita să mai împărtășească informații cu SUA.

John Bolton a încheiat remarcând că rezultatele discuțiilor dintre Trump și Putin au fost un motiv de sărbătoare la Kremlin: „În această seară se bea vodcă direct din sticlă la Kremlin. A fost o zi mare pentru Moscova”.


Reclamă

Share.

Mircea Becheanu, un jurnalist cu o carieră de peste două decenii, este renumit pentru reportajele sale incisive și analizele aprofundate ale evenimentelor politice și sociale. Dedicația sa pentru jurnalismul de calitate și integritatea profesională l-au transformat într-o voce respectată și influentă în media.

© 2025 Editura Substantial SRL – substantial.ro