Reclamă

Joe Biden, președintele Statelor Unite, a declarat, marți, că este „mândru” de fiul său, dar că acceptă deznodământul procesului în care Hunter Biden a fost condamnat penal pentru cumpărare și posesie ilegală de arme de foc, relatează Sky News.

Într-un comunicat transmis după anunțul condamnării, Biden a declarat că va respecta decizia instanței. Anterior, liderul de la Casa Albă a exclus posibilitatea grațierii fiului său.

„Eu sunt președintele, dar sunt și un tată. Jill și cu mine ne iubim fiul și suntem mândri de ce fel de om este astăzi. Atât de multe familii care au oameni dragi care se luptă cu adicția înțeleg sentimentul de mândrie pe care îl ai când un om drag reușește să o depășească și să fie atât de puternic și de rezistent în recuperare.

După cum am spus și săptămâna trecută, voi accepta deznodământul în acest proces și voi continua să respect procedura judiciară, vreme ce Hunter ia în considerare un apel. Jill și cu mine vom fi mereu alături de Hunter și de restul familiei noastre, cu toată iubirea și sprijinul. Nimic nu va schimba asta vreodată”, a transmis președintele Joe Biden.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro