Reclamă
Reclamă

Președintele american, Joe Biden, a promis joi „să nu abandoneze Ucraina în fața agresiunii ilegale rusești” într-o alocuțiune rostită cu ocazia comemorării a 80 de ani de la debarcarea din Normandia, relatează Le Figaro, citată de News.ro.

După ce a adus un omagiu veteranilor americani la cimitirul din Colleville-sur-Mer, Joe Biden a vorbit despre situația din Ucraina. „Ucraina este invadată de un tiran și nu vom renunța niciodată. Ucrainenii suferă pierderi uriașe, dar nu renunță”, a subliniat șeful Casei Albe într-un discurs rostit în prezența președintelui francez Emmanuel Macron.

Joe Biden l-a acuzat pe Vladimir Putin, fără a-l numi, că este „un tiran care se gândește doar la dominație”. „Nu putem ceda în fața dictatorilor, este de neimaginat. Dacă am face-o, am fi uitat ce s-a întâmplat pe această plajă”, a declarat Joe Biden, referindu-se la țărmurile din Normandia.

Reclamă

Președintele american a evidențiat pierderile suferite în urma conflictului: „Această agresiune rusă a provocat pierderi grele, 350.000 de ruși au fost uciși sau răniți, iar un milion de oameni au fugit din Rusia”. Moscova evită să dea vreun astfel de bilanț.

„Nu ne vom întoarce privirea de la Ucraina. Dacă ne întoarcem privirea, Ucraina va cădea sub jugul rusesc, iar apoi va cădea și întreaga Europă. Izolaționismul nu a fost răspunsul acum 80 de ani. Și încă nu este răspunsul nici astăzi”, a avertizat Biden.

La începutul alocuțiunii sale, președintele american a adus un omagiu soldaților și veteranilor americani: „Hitler și cei de lângă el au crezut că democrația este slabă și că viitorul este al dictaturilor. Aici, pe țărmurile Normandiei, avea să se decidă bătălia dintre libertate și tiranie”.

El s-a adresat apoi veteranilor americani prezenți la ceremonie: „În numele poporului american, vă mulțumesc fiecăruia dintre voi”.

„Aproape 160.000 de soldați au sosit pe calea aerului. Mulți nu s-au mai întors. Am dovedit că libertatea este mai puternică decât tirania. Am dovedit că idealurile democrațiilor noastre sunt mai puternice decât o combinație a armatelor tiraniei. Am dovedit unitatea de nezdruncinat a aliaților”, a amintit Biden.

Președintele francez, Emmanuel Macron, și soția sa, Brigitte Macron, au sosit joi la Cimitirul american din Colleville-sur-Mer. Lor li s-au alăturat președintele american, Joe Biden, și soția sa, Jill, iar cele două cupluri au venit împreună la ceremonie.

Reclamă
Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro