Președintele american Joe Biden l-a decorat sâmbătă pe Papa Francisc cu Medalia prezidențială a libertății, cea mai înaltă distincție civilă din Statele Unite. Evenimentul a fost relatat de agenția de presă dpa, iar decizia vine ca o recunoaștere a contribuțiilor semnificative ale Papei la nivel mondial.
Inițial, Biden intenționa să îi înmâneze personal medalia șefului Bisericii Catolice vineri, însă a fost nevoit să-și anuleze călătoria planificată în Italia din cauza incendiilor devastatoare din California.
Potrivit unui comunicat emis de Casa Albă, Medalia prezidențială a libertății este oferită „persoanelor care au avut contribuții exemplare la prosperitatea, valorile sau securitatea SUA, pacea mondială sau alte demersuri semnificative societale, publice sau private”.
Este prima dată când președintele Biden acordă această prestigioasă distincție. Casa Albă a elogiat activitatea Papei printr-un comunicat în care s-a menționat că acesta a slujit „pe cei vulnerabili și fără voce” de-a lungul decadelor. „Misiunea sa de a-i sluji pe cei săraci nu a încetat niciodată”, se subliniază în același document.
În comunicatul Casei Albe se adaugă: „Un păstor plin de iubire, el răspunde cu bucurie întrebărilor copiilor despre Dumnezeu. Un profesor exigent, ne cere să luptăm pentru pace și să protejăm planeta”. De asemenea, Papa Francisc este descris ca fiind „un lider receptiv, întinde o mână diferitelor credințe”.
Numit „primul papă din emisfera sudică, Papa Francisc este ca niciunul dintre cei dinaintea sa”. Documentul emis de Casa Albă îl caracterizează pe Papa Francisc drept un „papă al oamenilor – o lumină a credinței, speranței și iubirii care strălucește puternic în întreaga lume”.
Papa Francisc, din 2013 liderul a aproximativ 1,4 miliarde de catolici din întreaga lume, este de asemenea și capul statului Vatican, cel mai mic stat din lume, care menține relații diplomatice cu 184 de țări.