Reclamă
Reclamă

Președintele american Joe Biden a dat asigurări joi că nu îl va grația pe fiul său Hunter, găsit vinovat de un tribunal penal federal de deținere ilegală de armă de foc în 2018, pe fondul dependenței de droguri, informează AFP, preluată de Agerpres.

„Nu”, a răspuns Joe Biden la întrebarea unui jurnalist, la o conferință de presă la summitul G7 din Italia. „Nu-l voi grația”, a adăugat el, precizând că nici nu va comuta pedeapsa la care fiul său va fi condamnat.

Democratul, care se va confrunta cu predecesorul și rivalul său republican Donald Trump la alegerile prezidențiale din 5 noiembrie, se angajase deja să nu-l grațieze pe fiul său în cazul în care acesta va fi găsit vinovat, dând asigurări că „respectă procedura legală”.

Reclamă

Găsit vinovat de un juriu că a mințit în documentele necesare achiziționării unui revolver în octombrie 2018, Hunter Biden, în vârstă de 54 de ani, riscă, teoretic, până la 25 de ani de închisoare, dar ar putea fi decisă și o pedeapsă alternativă.

Acest fost avocat și om de afaceri, în prezent pictor, a fost judecat de un tribunal din Wilmington, statul Delaware (est), pentru că a mințit cu privire la consumul său de droguri atunci când a cumpărat un revolver de tip Colt Cobra dintr-un magazin de arme pe 12 octombrie 2018.

Reclamă
Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro