În ultimele luni, atât președintele Rusiei, Vladimir Putin, cât și oficialii de la Kremlin au amenințat Europa, dar și America cu un posibil război nuclear. Conform analiștilor militari, președintele Rusiei ar fi frustrat de faptul că războiul din Ucraina nu a mers conform planului. Pentru că nu îi place să piardă. Vladimir Putin ar putea apela la armele nucleare pentru a și arăta puterea.
De mai multe ori, acesta chiar a vorbit despre folosirea acestor arme atât de puternice capabile să distrugă întreaga lume în interviurile pe care le-a dat. Pe de altă parte, președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, susține că nu crede că oligarhul rus va folosi arme nucleare tactică în cadrul războiului din Ucraina.
Joe Biden: Nu cred că Vladimir Putin va folosi arma nucleară
Joe Biden a fost întrebat de un jurnalist dacă există probabilitatea ca Vladimir Putin să folosească armele nucleare de care dispune. Oficialul din SUA a precizat că nu crede că Putin va face acest lucru, însă a ținut să precizeze că este iresponsabil din partea președintelui Rusiei să vorbească despre acest lucru.
Reamintim de interviul pe care l-a dat Vladimir Putin pe data de 21 septembrie, atunci când a anunțat și mobilizare totală în Rusia. După ce s-a lovit de rezistența ucrainenilor la războiul pe care l-a produs în Ucraina, rezistență creată de ajutorul provenit din Occident, Vladimir Putin a ținut să precizeze că nu-i este frică să folosească armele nucleare atunci când Rusia se va simți în pericol.
Cu toate că Joe Biden nu crede că Vladimir Putin este capabil să folosească arma nuclearã, acesta a ținut să menționeze că omenirea se află în fața posibilității unui „Armaghedon” nuclear, pentru prima dată de la încheierea Războiului Rece.
Biden spune că Putin a făcut calcule greșite
Liderul de la Washington, a menționat că Vladimir Putin a făcut niște calcule greșite atunci când s-a așteptat ca Ucraina să primească armata rusă cu brațele deschise și să nu riposteze.
„A crezut că va fi primit cu braţele deschise (…) şi cred că a făcut un calcul complet greşit”, a mai spus Joe Biden despre Vladimir Putin.
Joe Biden a mai fost întrebat, de asemenea, dacă este dispus să poarte o discuție cu Vladimir Putin la următorul summit G 20. El a răspuns că nu intenționează să facă acest lucru, însă depinde totul de ce va avea de spus președintele rus.
În ce condiții va discuta Biden cu Vladimir Putin
Liderul de la Casa Albă a spus că dacă acesta și-ar dori, de exemplu, să discute despre eliberarea lui Bittney Griner, jucătoarea de baschet americană care în prezent este închisă în Rusia, s-ar întâlni cu el.
„Nu am de gând să mă întâlnesc cu el. Dar dacă, de exemplu, ar veni să mă vadă la G20 şi mi-ar spune +Vreau să vorbesc despre eliberarea (starului american de baschet feminin Brittney) Griner+, m-aş întâlni cu el. Ce vreau să spun este că depinde”, a spus Joe Biden într-un interviu acordat postului CNN.