Reclamă
Reclamă

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, merge miercuri la Budapesta pentru a încerca să găsească înțelegerea premierului ungar, Viktor Orban, care se opune eforturilor Alianței Nord-Atlantice de a consolida ajutorul acordat Ucrainei, scrie AFP, preluată de Agerpres.

În vederea summitului prevăzut la Washington în iulie, Stoltenberg pregătește un plan pentru ca NATO să joace un rol mai important în coordonarea livrărilor de arme către Kiev și pregătirea trupelor ucrainene. Dar Ungaria refuză, acuzând NATO că îi antrenează pe membrii alianței „într-o conflagrație globală.”

Orban, care a rămas apropiat de Rusia, dorește să „redefinească poziția” țării sale pentru a preveni „orice participare la operațiuni în afara teritoriului NATO.” „Trebuie să stăm departe de război și vom discuta modalitățile cu secretarul general,” a declarat premierul la începutul acestei săptămâni.

Reclamă

Cei doi vor susține o conferință de presă puțin după ora 10.00 (08.00 GMT). Ideea este de a oferi țării din Europa Centrală un fel de „drept de retragere,” au explicat surse diplomatice. Ungaria ar fi, de asemenea, scutită de a participa la o altă inițiativă a lui Stoltenberg, care vizează perpetuarea ajutorului actual la un nivel minim de 40 de miliarde de euro pe an.

Viktor Orban, care blochează în mod regulat în cadrul UE ajutorul militar pentru Kiev, a devenit, de asemenea, o problemă pentru NATO, „mai ales în ultimele luni,” a făcut cunoscut un diplomat sub protecția anonimatului, pe un fundal de frustrare crescândă în rândul aliaților. Dar un altul consideră posibil un acord care să permită Ungariei „să se abțină într-o manieră constructivă.” „Se întrevede un punct comun,” a spus el.

De la începutul ofensivei ruse în Ucraina, NATO are grijă să evite orice implicare directă, lăsând Washingtonului, principalul susținător al Kievului, să coordoneze livrarea armelor furnizate de aliați. Dar în prezent dorește să-și schimbe abordarea, de teama revenirii lui Donald Trump la Casa Albă.

Un alt subiect de dispută este numirea premierului olandez în exercițiu, Mark Rutte, pentru a-i succeda lui Jens Stoltenberg în toamnă. Ungaria se opune și susține singură un alt candidat, președintele României Klaus Iohannis, aflat în prezent sub presiunea Statelor Unite pentru a se retrage din cursă.

Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro