În urma vizionării noului film „Joker„, actorul Jared Leto, cel care a interpretat același rol în filmul „Suicide Squad” nu a rămas cu o impresie foarte bună, declarând că s-a simțit „înstrăinat și supărat.”
De asemenea, actorul nu a fost foarte fericit nici când a fost anunțat filmul. Deși el trebuia să joace într-o altă producție, interpretându-l tot pe Joker, se pare că producția respectivă a fost amânată.
Nu este cert dacă afirmațiile lui au fost din gelozie sau pur și simplu a fost părerea sa sinceră, însă este destul de clar faptul că Jared nu îl va mai interpreta prea curând pe Joker. Numele său nu se regăsește încă nici pe lista de producție pentru continuarea filmului „Suicide Squad”.
Joaquin Pheonix, pe de altă parte, a fost lăudat pentru modul în care a dat viață personajului. Recent, el chiar a declarat că ar fi foarte bucuros să aibă ocazia să îl joace din nou pe Joker.
Pentru fanii din toată lumea, „Joker” este disponibil acum în cinematografe.