14 ieșeni din comuna Ciortești, întorși din Italia, zona Lombardia, ținuți cu greu în carantină de către autorități.

„Există un număr de 22 de persoane carantinate la domiciliu, pe care cu greu reușim să le convingem să rămână izolate”, scrie primarul pe Facebook, potrivit Mediafax.

Ieșeni ținuți în carantină de jandarmi

Alina Apostol, primarul comunei Ciortești a fost nevoită să ceară ajutorul Direcției de Sănătate Publică cu privire la persoanele care nu respectă izolarea la domiciliu.

„Avem 14 oameni care s-au întors din Lombardia pentru că li s-a terminat contractul de tăiat la vie. Au venit cu microbuzul din Lombardia, prin Vama Borș. Știam că vin, am sunat la DSP să vedem dacă să îi carantinăm la Iași sau la noi. O parte dintre cei 14 au și familie și de asta am ajuns la numărul de 22 de persoane izolate la domicliu. Dintre aceștia avem 2 persoane care nu înțeleg gravitatea situației și că ele pot fi purtătoare de coronavirus, am discutat cu DSP și cu Jandarmeria să le izolăm la domicliu”, a declarat miercuri presei Alina Apostol, primarul comunei Ciortești.

Atenția edilului a fost atrasă de alți localnici care au observat două persoane din cei 14 plimbindu-se prin comună.

„Există un număr de 22 de persoane carantinate la domiciliu, pe care cu greu reușim să le convingem să rămână izolate. (…) Am dispus măsuri de verificare a acestora, rugăm să ne fie sesizate orice încălcări ale procedurilor legale!”, a scris primarul pe Facebook.

Primarul comunei ieșiene a fost nevoit să anunțe Jandarmeria, care va interveni pentru amendarea celor care nu respectă izolarea și își părăsesc locuințele.