Jaf la o sală de jocuri de noroc din Alba Iulia: Autorul capturat în câteva ore
Sâmbătă dimineață, un bărbat a jefuit o sală de jocuri de noroc din municipiul Alba Iulia. Individul a acționat mascat, forțând prin amenințare angajatul să-i predea cheia de la sertarul unde se aflau 33.000 de lei, bani proveniți din încasări.
Incidentul a fost comunicat către autorități la ora 06:20 prin intermediul SNUAU 112. „În jurul orei 06:20, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către un angajat al unei săli de jocuri de noroc, de pe raza municipiului Alba Iulia, cu privire la faptul că, un bărbat, având fața acoperită, l-ar fi determinat, prin amenințări cu acte de violență, să îi pună la dispoziție cheia de la sertarul cu banii proveniți din încasări, de unde bărbatul ar fi sustras suma de 33.000 de lei”, au menționat oficialii Poliției județene Alba.
După câteva ore de la incident, polițiștii au reușit să identifice și să captureze suspectul într-un centru comercial din municipiul Alba Iulia. Acesta este un bărbat de 32 de ani din orașul Zlatna.
În momentul prinderii, polițiștii au găsit asupra sa 29.984 de lei din suma furată. Suspectul a fost dus la sediul Poliției Municipiului Alba Iulia pentru a fi audiat și va fi pus sub acuzare pentru infracțiunea de tâlhărie.
În acest moment, autoritățile analizează cazul și întreprind demersurile necesare pentru a finaliza ancheta, urmând să stabilească toate detaliile infracțiunii.





