Jador pare să nu aibă cea mai bună perioadă din viața lui.

După problemele pe care le-a avut în ultimul timp în viața profesională, pare că nici în viața personală lucrurile nu stau prea bine. Recent, unul dintre cei pe care îi credea prieteni s-a întors împotriva lui și i-a declarat „război”.

Jador este urmărit de ghinion și asta se vede din lucrurile care i se întâmplă. Acesta a avut numeroase probleme în ceea ce privește concertele, iar acum unul dintre apropriați s-a dezis de el și pare că a renunțat la prietenia pe care o aveau. Mai exact, Alexandru Bobicioiu i-a declarat „război” lui Jador. Deși mulți credeau că aceștia sunt prieteni se pare că relațiile dintre ei s-au răcit considerabil.

În timpul unui live pe TikTok cu Simina Loica, Alexandru Bobicioiu l-a descris pe Jador în termeni nu tocmai favorabili și a declarat că prietenia dintre cei doi s-a destrămat.

„Nu știu, probabil m-am uitat din cauza comportamentului lui, pentru că este un băiat fără bunul simț. Nu știe să respecte. A știut să se facă iubit prin vrăjeală și prin minciuni și prin falsitate. Pot să îi spun lucrul ăsta și lui în față, adică i-am spus-o, nu îmi e rușine. Puteți să îi spuneți că nu mă interesează. Chiar îl provoc să se bată cu mine în cușcă dacă vrea.”, a declarat Alexandru Bobicioiu.

Jador sare din scandal în scandal! Cine i-a declarat „război” artistului și cum a reacționat când a auzit
Instagram

Cum a reacționat Jador?

Atunci când a văzut ce spune așa zisul său prieten despre el, Jador s-a arătat surprins. Acesta le-a mărturisit internauților că îl considera un apropiat și că mereu s-au înțeles bine. Artistul nu înțelege ce a produs schimbarea lui Alexandru Bobicioiu și nu i-a venit să creadă.

„Vreau să vă spun cum e viața, jur că nu sunt supărat deloc. Eu consideram că Bobicioiu e prietenul meu și eu unde mă duc îl pup și îl iubesc foarte mult. Am văzut acum, când vorbea cu Simina pe live, că eu nu sunt fratele lui, că nu am bun simț. De ce să zică Bobicioiu asta? Eu credeam că e prietenul meu. Sincer! De aici deduc alte lucruri. Bobicioiu niciodată nu ar fi zis asta, înainte, despre mine. De aici deduceți tot! Bobi, ce dracu ai? Care-i treaba? De ce ești deodată supărat? Păi serios.”, a spus Jador.