Reclamă

Jador și Ruby au participat, în urmă cu doi ani, la celebra emisiune a lui Nea Mărin. Materialele au fost difuzate abia acum, așa că cei doi s-au reunit la brunetă acasă pentru a putea rememora aventurile din 2020. Din păcate pentru Ruby, ceea ce avea să fie o noapte de distracție, s-a transformat într-un coșmar.

Ruby, Jador, Shift și Lino au avut de trecut testul lui Nea Mărin. Vedetele au fost invitate, în vara lui 2020 la emisiunea „Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară”. Fiind o echipă atât de mixtă, distracția a fost asigurată. Fanii au așteptat foarte mult timp după aceste materiale, mai ales că știau că Jador va fi pus pe șotii.

Emisiunea a fost difuzată mult mai târziu pentru că, la acel moment, Nea Mărin a fost depistat cu Coronavirus și a fost nevoit să întrerupă filmările. Chiar și așa, telespectatorii s-au bucurat de aventurile vedetelor pe plaiurile mioritice. Emisiunea de aseară a fost una specială, așa că Ruby s-a gândit să îl invite pe Jador la ea acasă pentru a vedea împreună peripețiile prin care au trecut.

Jador s-a accidentat la picior

Manelistul este mereu pus pe glume și nici aseară nu s-a dezis de la această regulă. Jador a vrut să creeze un moment amuzant, dar nu i-a ieșit deloc. În loc să îi distreze pe cei prezenți acasă la Ruby, artistul i-a panicat în momentul în care a spart masa și s-a accidentat la picior. Jador s-a ales că o rană de toată frumusețea și i-a alarmat pe toți atunci când a început să sângereze.

Jador, bun de plată. Manelistul a provocat daune de mii de euro acasă la Ruby. „A făcut imposibilul, posibil”
Instagram

Jador a reușit să creeze o pagubă destul de însemnată acasă la Ruby, mai ales că masa ei nu era una obișnuită. Artista a investit în duplexul din Colentina aproximativ 500.000 de euro, iar masa cu pricina era una dintre atracțiile casei. Aceasta era transparentă și umplută cu bani falși. Cel mai probabil, Ruby va face tot posibilul să își achiziționeze una asemănătoare.

„Nu cred! Mi-a spart ăsta masa. Jaguarul este…nu pot să cred! Nu pot să cred, nu pot să cred! A făcut imposibilul, posibil! Doamne, s-a și tăiat, mi-a spart și masa!”, a exclamat Ruby pe Instagram.

 


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro