Iuliana Luciu a ajuns la vârsta de 35 de ani și a început să se gândească la o familie. Vedeta este gata de ceva timp să devină mămică, însă destinul a avut alte planuri pentru ea până acum. Cu toate acestea, vedeta nu vrea să grăbească lucrurile și se lasă în voia sorți. Ce spune Iuliana Luciu despre o posibilă sarcină?
Recent, Iuliana Luciu a mărturisit că mereu și-a dorit un copil și se visa o mămică tânără. Însă, viața a dus-o în altă direcție și nu se poate plânge. Vedeta este mulțumită de tot ce a realizat, iar gândul la o posibilă sarcină o bucură. Însă, Iulia Luciu vrea să ia lucrurile pas cu pas și spune că dacă o să vină cândva și un bebeluș o să fie foarte bucuroasă.
Până atunci, aceasta îi are pe cei patru nepoței ai săi, pe care îi iubește mult. Vedeta nu se dă înlături de la nimic atunci când vine vorba de cei mici și le face toate poftele.
„M-am gândit la asta acum ceva timp. Chiar îmi doream să fiu o mămică tânăra. Acum, că am ajuns la 35 ani, mi se pare că totul depinde doar de ce mi-a pregătit Dumnezeu. Nu mai am planuri în legătură cu asta. Dacă se întâmplă bine, dacă nu asta e.
Eu mă pun la mintea nepoților mei și facem toate nebuniile specifice vârstei, pentru că îi iubesc enorm. Când erau în București ne vedeam aproape în fiecare zi. Acum, că sunt la Miercurea Ciuc îi văd mai rar. Dar îmi este foarte dor de ei.”, a declarat Iuliana Luciu, potrivit fanatik.ro.
Cum se înțeleg surorile Luciu?
Iuliana și Nicoleta Luciu au reușit ambele în lumea televiziunii. Cele două au făcut carieră din asta, fapt ce le-a sudat relația. Deși există o diferență de vârstă destul de mare între ele, cele două surori s-au înțeles mereu bine.
Acestea obișnuiau să petreacă mult timp împreună, însă de când Nicoleta Luciu s-a mutat din Capitală întrevederile sunt mai rare. Cu toate că are o familie numeroasă de care trebuie să aibă grijă, Nicoleta Luciu nu a uitat de sora ei și o vizitează săptămânal.
„Este o diferență destul de mare între noi două, aveam activități total diferite. Cel mai tare mă enervam atunci când eu voiam să mă joc și ea mă obliga să dorm. Cred că asta este problema tuturor copiilor, somnul de după amiază.
Nicoleta vine aproape în fiecare săptămâna în București, iar atunci când nu filmez pentru “Prețul cel bun”, ne vedem. Momentan avem multe filmări, căci din toamna pregătim un sezon nou-nouț, cu foarte multe premii și surprize.”, a mai declarat Iuliana Luciu.