Reclamă

Iuliana Beregoi a reușit, la vârsta ei, ceea ce alții doar visează. Puștoaica face muzică de la o vârstă destul de fragedă și a ajuns să fie un nume de referință pentru mulți artiști din domeniu. Cum vârsta majoratului bate la ușa, Iuliana și-a stabilit deja lista cu dorințe.

Spre deosebire de alte fete de vârsta ei, Iuliana Beregoi are dorințe mărețe. Așa cum era de așteptat, cei 18 ani îi va sărbători pe scenă, alături de fanii ei. Artista este conștientă că fără ei nu ar fi ajuns unde este astăzi, așa că un concert este modul ei de a le mulțumi.

Iuliana muncește enorm și, de multe ori, s-a plâns că cele 24 de ore nu îi sunt deloc suficiente pentru a face tot ce își propune. Pe lângă orele de studio, concerte și spectacole, artista este prezentă non-stop și pe social media. În online, Iuliana a adunat o comunitate impresionantă de fani care o susțin necondiționat.

Iuliana Beregoi, planuri mărețe pentru vârsta majoratului. Ce afacere vrea să își deschidă reprezentanta Generației Z
Instagram

Iuliana Beregoi are o mică avere în conturi

În luna iulie, artista de peste Prut va deveni majoră. Reprezentanta Generației Z de abia așteaptă să facă acest pas și știe, în mare parte, cum va arăta cariera ei de acum încolo. Iuliana și-a propus să muncească și mai mult pentru ca muzica ei să depășească granițele României.

„Nu cred că există vis mai mare pentru un artist român tânăr, decât acela de a reuși peste hotare. Mi-aș dori să fac atât de multă muzică bună încât să am succes în America. Poate, cine știe, în curând, îmi voi îndeplini acest vis”, a spus Iuliana, în exclusivitate, pentru fanatik.ro.

Mai mult, Iuliana Beregoi nu exclude nici posibilitatea lansării în afaceri. Vedeta este fascinată de tot ceea ce înseamnă coafura, așa că, în viitor, plănuiește să își deschidă propriul salon.

„Îmi place să o coafez pe sora mea. Îmi place să mă joc în părul prietenelor mele. Cred că pe viitor mi-aș dori să am un salon de frumusețe. Ăsta e un alt vis de al meu”, a declarat Iuliana pentru sursa menționată.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro