Deputatul Iulian Bulai, vicepreşedinte USR, a afirmat miercuri că lipsa infrastructurii din Moldova aduce la disperare cetățenii și îi cere premierului Ludovic Orban să nu considere moldovenii fraieri.

„Stimate domnule Orban, aţi ignorat Moldova ca ministru al Transporturilor, înţeleg că veţi face la fel acum. (…) Lipsa infrastructurii în Moldova ne duce la disperare. Ne izolează de România şi de Europa şi face sute de victime rutiere în zona noastră. Ignorarea Moldovei din partea blatului PSD-PNL de nealocare bugetară (şi fonduri europene nerambursabile) pentru infrastructura din Moldova trebuie să înceteze acum. Nu mai ignoraţi Moldova. Nu ne luaţi de fraieri. Nu aţi dat bani Moldovei şi asta se ştie. Dacă prin pârghiile pe care le aveţi acum problema nu se rezolvă cât mai repede, votez cu conştiinţa împăcată la următoare moţiune de cenzură. Şi mai conving şi alţi parlamentari moldoveni să o facă”, a scris Bulai miercuri pe pagina lui de facebook.

„De ce sunt bani pe fonduri europene nerambursabile pe alte proiecte de infrastructură în ţară, dar nu şi în Moldova? Moldova are nevoie de bani pentru infrastructura mare. Acum”, a adăugat deputatul USR Iulian Bulai.