Iulia Vântur se declară îndrăgostită nebunește de iubitul ei, Salman Khan, chiar și la 10 ani de când formează o relație. În urmă cu puțin timp, frumoasa româncă a vorbit deschis despre relația pe care o are cu actorul de la Bollywood. Aceasta a oferit detalii și despre căsătorie.
În prezent, Iulia Vântur se află cu iubitul ei în izolare alături de câteva rude foarte apropiate în Panvel. Emoțiile sunt fără margini pentru aceasta atunci când vorbește despre partenerul ei de viață, Salman Khan. Așa că nu mult a durat până când acesteia i-au izbucnit lacrimile de fericire.
În cadrul unui interviu oferit jurnalistului pe nume Faridoon Shahryar, Iulia Vântur a mărturisit cât de fericită este împreună cu cel pe care îl iubește. Aceasta a oferit detalii și despre minunata reședință a lui Salman Khan, acolo unde se află izolați. Acesta fiind momentul în care Iulia Vântur nu a mai putut să-și stăpânească lacrimile.
“Într-adevăr, e foarte frumos aici și mă simt atât de binecuvântată pentru că am ocazia să fiu într-un loc ca acesta. Sincer, sunt foarte recunoscătoare. (…). Da, este un lac aici, care a fost creat artificial de familie și putem să mergem la pescuit, iar asta este minunat (…)”, a spus Iulia Vântur extreme de emoționată.
În mod evident, întrebarea despre căsătorie a fost adresată vedetei. Iulia Vântur s-a amuzat copios la această întrebare, spunând:
”Mamă, vrei să fiu fericită sau doar căsătorită?”
“Oh, Doamne! Această întrebare continuă și continuă, și continuă. Cred că este mai important ceea ce simt oamenii unul față de celălalt. Să petrecem timp împreună este mai important decât alte lucruri. La un moment dat, mi s-a pus această întrebare parcă pe repet. Chiar și părinții mei m-au întrebat: «Când te vei mărita?». I-am spus: «Mamă, vrei să fiu fericită sau doar căsătorită? Și asta pentru că să te căsătorești este ca atunci când… Știi, mă pot mărita cu cineva mâine». Atunci a fost ultima dată când m-a întrebat asta”.
“Cred că este mai important să fii fericit cu cineva, să petreci timp de calitate și să ai o conexiune… Să îți petreci viața cu cineva este mai important decât actele și toate acele lucruri.”, a mai spus vedeta, vrând să accentueze această idee.
Din nefericire, pandemia cauzată de noul noronavirus s-a năpustit într-un mod total agresiv peste țara în care Salman Khan s-a născut. Aceștia nu stau cu mâinile în sân, ci aduc numeroase contribuții în stoparea relelor provocate de pandemie. Acum câteva zile, faimosul actor de la Bollywood a postat pe rețelele de socializare un filmuleț în care se vede cum cei doi îndrăgostii, împreună cu alți apropiați, încarcă niște camionae cu diferite produse spre a fi de folos celor care duc lipsuri în această perioadă critică. Și Iulia Vântur a urcat pe rețelele de socializare același filmuleț, iar fanii au reacționat imediat întrebând-o de ce nu păstrează distanța impusă de autorități. Aceasta le-a oferit fanilor imediat lămuririle necesare.
https://www.instagram.com/tv/B_uyQapFeCQ/?utm_source=ig_embed
“Toți pe cei care îi vedeți în video au stat izolați împreună în ultimele șapte săptămâni, așa că nu era nevoie să fie păstrată distanța socială sau măști pe proprietate. Răspândiți energie pozitivă și iubire”, a spus vedeta.