Iulia Vântur este cunoscută publicului din România datorită show-ului „Dansez pentru tine” pe care îl prezenta alături de Ștefan Bănică. Aceasta a plecat peste hotare și a ajuns tocmai în India, unde s-a mutat definitiv și trăiește o frumoasă poveste de dragoste. 

Iulia Vântur trăiește o poveste de dragoste de peste zece ani alături de faimosul actor indian Salman Khan. Aceasta s-a mutat definitiv în India de șase ani și se bucură de succesul pe care îl are în Asia. A lăsat televiziunea deoparte și s-a axat pe muzică, astfel că în ultima perioadă a avut și un turneu.

Vedeta a susținut mai multe spectacole în mai multe orașe din America și se bucură de succes internațional. Iulia Vântur s-a adaptat la viața în stilul Bollywood și îi place tot ce se întâmplă. Aceasta a recunoscut că deține mai multe proprietăți de care este foarte mândră.

@anamariatrifon♬ sunet original – Maria?

„Am două case, una în România și una în India. Sunt acolo de vreo șase ani, dar mă duceam mai de mult. Îmi păstrasem proiectele în România și mergeam doar în vacanță.”

Iulia Vântur va apărea pe micile ecrane

Iulia Vântur se bucură de succesul pe care îl are pe plan internațional. Aceasta se pregătește să facă parte dintr-un proiect uriaș, va juca într-o producție pe micile ecrane. În ultima vreme a filmat pentru un documentar despre portretul lui Salman Khan, partenerul ei.

„Voi reveni doar cu un proiect ambițios la nivel internațional, lumea din televiziune mă așteaptă. Am de terminat un proiect, un documentar serial, o poveste, portretul unui star văzut de toți cei din jur, iar starul este Salman Khan. Eu fac interviurile, e conceptul la care m-am gândit eu și pe care l-am pus în practică. Am început filmările de anul trecut, apoi a trebuit să ne oprim, dar acum aproape l-am terminat, foarte puțin mai avem.” a spus Iulia Vântur pentru Libertatea.