Iulia Albu, primele declarații despre scandalul cu Ana Morodan. „Celebritatea nu omoară”
De aproape o săptămână, toată lumea vorbește despre gafele pe care le-a făcut Ana Morodan în trafic. Influencera a călcat pe bac, iar polițiștii de la Rutieră nu au iertat-o. „Contesa digitală” a fost atacată din toate părțile, inclusiv de către colegii ei de breaslă. Și, pentru că este în același domeniu, Iulia Albu a simțit nevoia să își spună și ea părerea.
Ana Morodan este una dintre cele mai cunoscute voci din online. Zilele trecute, influencera a fost prinsă băută și drogată la volan, spre surprinderea tuturor. De aici până la un întreg scandal a mai fost un singur pas. Fanii ei, chiar și colegii săi de breaslă au început să despice firu-n patru și să analizeze comportamentul Anei. Iulia Albu nu a lipsit nici ea din peisaj.
Până acum, „Contesa digitală” a fost pusă la zid de majoritatea vocilor care s-au trezit a fi „mai catolice decât papa”. Colegii ei de breaslă s-au sesizat imediat. După Maurice Munteanu care a explicat că problema Anei este mult mai profundă decât ceea ce se vede, a venit rândul Iuliei Albu să puncteze câteva aspecte.

Iulia Albu nu crede în puterea celor din online
Deși nu îi place să intre în astfel de polemici, Iulia Albu a simțit că este nevoie să clarifice anumite aspecte. Vedeta a adus în discuție și situațiiel de anul trecut, în care personajele principale au fost George Buhnici și Colo. Iulia crede că problema nu este la ei, ci la cei care îi urmăresc și fac din asta un eveniment.
De asemenea, Albu crede că este o linie foarte subțire între a fi influent și a crede că este influent. De asemenea, în concepția ei, cel mai important intrument pe care îl are un influencer este vocea. Însă, decizia îi aparține despre modul în care vrea să o și folosească.
„O persoană influentă este întotdeauna un influencer, insa influencer -ul nu este întotdeauna o persoana influenta. Nu în afara cremelor ocazionale și a codurilor de discount. O persoană influentă este cea către care cei mulți sau puțini, în funcție de poziționarea fiecăruia, se îndreaptă atunci când trebuie să ia o decizie un pic mai complicată decât legat de ce film să vadă într-un weekend.
Unii aleg calea grea, alții pe cea simpla, ajungand sa își imagineze o întreaga viața, fabricându-si un trecut care nu le aparține, iar ceilalți se ascund in spatele unei moralitati depășite doar de ridicolul dublului standard care le guvernează existența, TOTUL pentru a ajunge UNDEVA. De undeva, însă se cade al naibii de rău. Viața nu este doar tik tok, Instagram si zâmbete false”, a scris Iulia Albu.





