Mihai Albu a apărut în compania unei doamne, după o perioadă foarte lungă. Acesta a postat o imagine cu rețelele de socializare și a mărturisit că are planuri mari. Fosta lui soție, Iulia Albu, le-a transmis un mesaj celor doi îndrăgostiți. 

Mihai Albu și Iulia Albu au format un cuplu foarte iubit în showbizul românesc, dar au divorțat în urmă cu un deceniu. Rodul iubirii lor este Mikaela, o adolescentă frumoasă, în vârstă de 13 ani.

În timp ce creatoarea de modă are o relație lungă și se declară fericită, Mihai Albu a fost mai reținut. Se pare că și-a găsit o parteneră și se simte foarte bine.

Iulia Albu se bucură pentru relație fostului ei soț și le urează numai de bine. Și-ar dori să nu mai fie întrebată ce părere are despre acțiunile sau spusele lui Mihai Albu, fiindcă au trecut mulți ani de la divorțul lor.

„Întotdeauna mi s-a părut ciudat ca, atunci când o parte dintr-un cuplu divorțat își găsește o jumătate, sa fie întrebată fosta soție, fostul soț, ce părere are in legătura cu asta. Singurul lucru pe care îl am de declarat este că le doresc casă de piatră, să fie cât mai fericiți împreună.

Doamna pare o persoană respectabilă și m-aș bucura ca influența ei asupra fostului meu soț să fie una puternică și, într-un final, fericit, să evităm referirile atât de dese la persoana mea, având în vedere că această relație este între ei doi.

Pentru mine este profund deranjant să primesc mesaje de fiecare dată când fostul meu soț dă interviuri sau apare la televizor că a mai găsit ceva de spus despre mine, după 10 de ani de la divorț.”, a transmis Iulia Albu pentru Click.

Instagram

La fotografia postată de Mihai Albu, internauții au postat numeroase comentarii în care era felicitat. Acesta nu își dorește să îi dezvăluie identitatea partenerei sale, fiindcă nu este o persoană publică. Totodată, are o meserie onorabilă, fiind medic chirurg.

„Să fiți fericiți!”, „Viața merge înainte și trebuie să ne bucurăm”, „Cine e frumoasa doamnă?”, sunt doar câteva dintre mesajele postate.