„America Express” este competiția care îi provoacă la maxim pe concurenți.

„Drumul Soarelui” abia acum își arată adevărata dificultate și nu mai este un secret pentru nimeni faptul că toți fug de cursa pentru ultima șansă. Doar că, etapa a doua a adus anumite frustrări în rândul concurenților, frustrări pe care Iulia Albu a vrut să le expună.

Iulia Albu este una dintre marile surprize ale acestui sezon de „America Express”. Până acum, a demonstrat că miza ei nu este neapărat premiul, ci vrea să se bucure de experiența competiției și să joace foarte corect. Tocmai de aceea, pe parcursul tuturor misiunilor a fost extrem de atentă la detalii și nu a vrut să îi scape nimic.

Așa cum se știe deja, fiecare etapă se încheie cu o cursă pentru ultima șansă, iar momentul cel mai tensionat și care scoate la iveală foarte multe detalii este cel al nominalizării echipelor. Spre surprinderea tuturor, Edward și Cleopatra Stratan au ajuns pe locul 6 la Irina și au crezut că scapă de cursă.

Iulia Albu i-a taxat pe Edward și pe Cleopatra pentru aroganța din „America Express”. „Sunteți marii favorizați ai acestei competiții”
Instagram

Iulia s-a săturat de atitudinea Cleopatrei și a lui Edward

Însă, Iulia Albu a simțit nevoia să pună punctul pe i și să recunoască că s-a săturat ca cei doi artiști să fie mereu protejați doar pentru că nu se descurcă. Majoritatea echipelor au evitat să îi voteze tocmai din acest motiv, iar Iuliei i s-a părut incorect, mai ales că Edward și soția lui au votat pe Ionuț și George, doar că să le întoarcă votul de data trecută.

În acel moment, Iulia Albu a simțit că este momentul să spună lucrurilor pe nume și le-a atras atenția că sunt mult prea aroganți pentru această competiție și că nu pare că le-ar păsa să lupte. În concepția ei, cei doi s-au culcat pe urechea că mereu va fi cineva care să îi salveze, așa că votul ei a mers către Cleopatra și Edward Sanda.

„Sunteți marii favorizați ai acestei competiții. Sunteți aroganți, ați refuzat să purtați costumele de la handicap, ați votat din răzbunare cu Ionuț și George, iar corect mi se pare că să luptăm cu voi pentru ultima șansă.”

Cei doi au fost destul de surprinși de alegerea Iuliei, mai ales că aveau impresia că alianța lor cu Iulia și Mike îi va scăpa de fiorii ultimei curse.

„Iulia ne-a tras-o pe la spate, a fost o vulpiță”, a spus Edward.